S-a întâmplat un lucru pozitiv. Pentru prima dată după ultimul proiect de țară, intrarea noastră în NATO și în Uniunea Europeană, românii sunt, iată, din nou uniți. S-a creat în mod spontan o stare de solidaritate, care nu poate fi decât benefică. Dar și o stare de așteptare. Care nu poate dura prea mult. Declanșatorul a fost, pe de-o parte, bararea drumului nostru în spațiul Schengen și, pe de altă parte, prestația îndoielnică a liderilor politici de la București. Dar ce așteptăm?
Președintele Klaus Iohannis mai are un singur cartuș de tras. Și s-a angajat să o facă chiar în aceste zile. Dacă nu reușește, nu mai poate trage de timp. Trebuie să-și recunoască neputința. Incapacitatea. Și nu se va vorbi doar despre eșecul Schengen. Sau doar despre umilirea României de către Guvernul Austriei. Ci vor fi invocate multe alte argumente care demonstrează că regele e gol. Ar putea să se întâmple un lucru uimitor. Ca starea de solidaritate care caracterizează acum cvsasi-unanimitatea populației României să se transforme în deznădejde, iar deznădejdea în furie. Pentru că nu mai putem continua să plătim lunar în beneficiul altora câte 200 de milioane euro.
Și care este ultimul cartuș? Șansa lui Klaus Iohannis este să se trezească în cel de-al 12-lea ceas, să dovedească că este bărbat, să lase la o parte fel de fel de legături dubioase pe care le are cu mai marii de la Viena, precum și cu alți vectori ai factorului extern, să se întoarcă către cei care l-au ales și să-i slujească până la capăt. Șansa lui este să aibă succes și să impună repunerea pe ordinea de zi, la prima întrunire JAI a miniștrilor de Interne, a temei primirii noastre în Schengen. Nu va fi deloc ușor, dar va trebui, utilizând instrumentele Consiliului European, să înfrângă cerbicia cancelarului Austriei. Ca să reușească, are la dispoziție toate pârghiile pe care i le oferă cu generozitate statul român.
Și nu trebuie să reușească oricum. Sub nicio formă nu trebuie să cumpărăm bunăvoința Austriei sau a aliaților noștri europeni. Am plătit destul. Am plătit cu vârf și îndesat. Acum pur și simplu trebuie să punem o presiune de tip ultimativ, dar cu inteligență, cu argumente, asupra tuturor celor care ne pot susține în acest demers. Asemenea diligențe trebuie făcute în cele câteva ore care au rămas, inclusiv la Washington. Aparent, Statele Unite nu au nicio legătură cu spațiul Schengen. În realitate însă, Washingtonul nu este deloc interesat ca România să fie vulnerabilizată sau ca statele europene să acționeze divizat, unele, cum este Austria, mișcându-se chiar în siajul Moscovei. Joe Biden are un cuvânt greu de spus. Iar Klaus Iohannis are datoria să-i ceară acestuia să intervină în mod direct. La fel trebuie procedat și în ceea ce privește cele câteva state puternice din Europa, ai căror lideri, mai din vârful buzelor, mai din convingere, ne-au garantat susținerea. Este momentul să treacă la fapte. Decizia Austriei poate fi răsturnată în Consiliul Europei.
Cel puțin câteva zile mai trebuie să rezistăm. Să fim uniți și să-i încurajăm să acționeze pe conducătorii pe care-i avem. Așa cum sunt ei. Apoi putem să tragem linie. Iar unde trebuie să cadă capete, să cadă. Numai dacă cei responsabili de eșecurile de până acum vor răspunde politic ne putem face bine. Ei trebuie să primească o lecție severă. Dar și noi, cei care nu am știut să alegem, care nu am știut să fim permanent vigilenți și exigenți, care am asistat impasibili la destructurarea clasei politice, avem o răspundere. Și noi avem o lecție de primit. Și noi trebuie să învățăm din această lecție cum trebuie să procedăm în viitor, pentru ca România să prospere. Și va trebui să începem, dacă începem, făcând curățenie. Recâștigându-ne suveranitatea. Fără de care nu există nici libertate, nici demnitate și nici bunăstare.
