Acasă Actualitate Să o ajutăm pe Vasilica!

Să o ajutăm pe Vasilica!

DISTRIBUIȚI

Vasilica, tânăra mamă cu doi copii minori din Timișoara de care cotidianul ZIUA de Vest a mai scris, a rămas singură și este victimă a violenței în familie, iar înainte de pandemie COVID19, a mai dat o nenorocire peste ea: a suferit un groaznic accident – i-a căzut ulei fierbinte pe trup.

O lună a trebuit să stea în spital pentru a se vindeca.

Vasilica nu are niciun sprijin de la nimeni, nici de la familie, fiindcă nu mai are, nici de la fostul soț. Nu a reușit să se angajeze niciunde, fiindcă trebuia să aibă grijă de copiii minori.

„Nu ne ajută nimenea când e vorba de copii. Darian, băiatul cel mic de zece ani, are epilepsie. Am fost victima violenţei în familie şi am plecat de acasă în 2010, împreună cu cei doi copilaşi ai mei. Pe lumea asta nimeni nu te ajută. Am mai primit sprijin de la o biserică, dar acum nu mai am niciun ajutor. Vă rog să mă ajutaţi. Noi stăm pe strada Brâncoveanu, plătesc mult și vrem să ne mutăm, când ies din spital, dar nu ne ajută nimeni când e vorba de copii. Aș avea nevoie de dulap, masă, aragaz etc. Dari, băiatul cel mic de zece ani, are epilepsie și îi trebuie tratament. Rog oamenii sufletişti, oricine poate să ne dea o mână de ajutor, fiindcă nu mai ştiu cui să mă adresez. De aceea am venit la ZIUA de Vest, în speranţa că dacă oamenii vor citi în ziar despre situaţia mea vor încerca să ne ajute”, s-a plâns Vasilica.

Băiatul cel mic este bolnav de epilepsie şi trebuie să fie şi el tratat. De aceea, mama este nevoită să îi cumpere medicamentul Depachin pentru epilepsie. În plus, trebuie să plătească chiria, cheltuielile şi consumul de curent electric şi de gaz. Nu-i ajung banii şi este disperată. Nu mai ştie ce să facă.

Oricine o poate oferi orice sprijin pentru nefericita mamă şi pentru cei doi copilaşi poate suna la telefonul: 0720.664.219.

Comentarii

comentarii