Acasă Economic Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5,1% în 2011

Salariile din mediul privat au crescut în medie cu 5,1% în 2011

DISTRIBUIȚI

Creşterea medie a salariilor din mediul privat a fost de 5,1% în 2011, potrivit ediţiei de anul acesta a studiului salarial şi de beneficii PayWell, efectuat de departamentul de consultanţă în resurse umane al PwC România. 

Deşi creşterea salarială înregistrată este peste cea realizată în 2010 (4,3%), nivelul real al majorării s-a situat sub estimările de la începutul anului, atunci când companiile planificau o creştere salarială medie de 6,8%. Potrivit rezultatelor studiului, aproape jumătate dintre companiile participante au efectuat deja creşteri salariale, în vreme ce o treime intenţionează să efectueze creşteri salariale în perioada de timp rămasă până la sfârşitul anului. În schimb, 23% dintre companiile participante fie nu intenţionează să majoreze salariile, fie nu au luat încă nicio decizie în acest sens. „Datele studiului PayWell indică faptul că firmele din România au depăşit mentalitatea de supravieţuire şi de conservare a resurselor din perioada recesiunii şi au revenit la un optimism moderat. Creşterea salarială medie efectuată anul acesta se va situa cel mai probabil la acelaşi nivel cu rata inflaţiei. Se remarcă faptul că sectoarele în care funcţionează contracte colective de muncă ce leagă evoluţia salarială de nivelul inflaţiei în anul anterior, aşa cum sunt sectorul industrial şi cel de producţie auto, au fost cele care au oferit şi cele mai mari creşteri salariale în 2011”, a precizat Peter de Ruiter, Partener, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România. Pentru 2012, aproape 60% dintre companiile participante la studiul PayWell Romania 2011 au bugetat creşteri salariale, procentul mediu fiind de 6,8%. „Sectoarele care au traversat cel mai bine criza economică, în general cele care aveau legătură cu exporturile (producţia industrială şi auto), au înregistrat şi o dinamică salarială peste medie, în vreme ce domeniile aflate în strânsă legătură cu evoluţiile pieţei interne (retailul sau sectorul bancar) au raportat creşteri salariale modeste, sub nivelul prognozat al inflaţiei ”, a adăugat Peter de Ruiter. 

 
66% dintre companiile din România acordă prime fixe
 
Potrivit datelor PayWell România 2011, creşterea medie a salariilor în sectorul auto în 2011 a fost de 8,9%, în producţia industrială de 7,2%, în vreme ce în retail creşterea medie a salariilor a fost de doar 2,4%, iar în sectorul bancar de 2,9%. În ceea ce priveşte plăţile extra-salariale, studiul PayWell România 2011 concluzionează că 66% dintre companiile din România acordă prime fixe (independente de performanţa organizaţiei şi/sau de performanţa individuală). În acest caz, se remarcă o uşoară scădere a numărului companiilor care oferă prime fixe faţă de anii trecuţi. Acestea sunt acordate în principal cu ocazia sărbătorilor de iarnă, a Paştelui şi a sezonului vacanţelor. Bonusurile de performanţă sunt oferite, în general, managementului. În 2011, companiile şi-au fixat ca ţintă de plată variabilă aproximativ doua salarii lunare, iar cuantumul efectiv acordat s-a ridicat la un salariu şi jumătate, mai mult decât în 2010, atunci când plăţile variabile s-au ridicat la doar un salariu lunar. Concluziile studiului salarial şi de beneficii PayWell, precum şi cele ale studiului de eficienţă a forţei de muncă – Saratoga vor fi prezentate pe larg în conferinţa de Resurse Umane ce urmează să fie organizată de PwC România în a doua parte a lunii octombrie. Studiul salarial şi de beneficii PayWell România 2011 analizează nivelurile salariale şi politicile de remunerare a peste 150 de companii din 9 sectoare economice diferite (industria constructoare de maşini, sistemul bancar, industria alimentară şi sectorul de distribuţie, industria prelucrătoare, IT, leasing, industria farmaceutică, retail, servicii externalizate şi centre de servicii). Studiul conţine de asemenea analize personalizate, în funcţie de distribuţia geografică, numărul de angajaţi şi veniturile companiilor participante. Partea calitativă a raportului conţine informaţii privitoare la politicile de + remunerare ale companiilor (ex. creşterile salariale, bonusurile fixe şi variabile), precum şi analiza a mai mult de 20 de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori, de la maşina de companie la tichete de masă. Aria de cuprindere a studiului, multitudinea datelor furnizate şi numărul organizaţiilor participante fac din PayWell principala sursă de informaţii privitoare la politica de salarială şi de beneficii disponibilă în România.

Comentarii

comentarii