.jpg)
Sfârşitul lui ianuarie şi acest început de ianuarie au, împreună, ceva urât şi dizgraţios în tot ceea ce se petrece în jurul nostru. De la Mircea, fratele preşedintelui Băsescu, antrenat în petrecerile unor infractori periculoşi, ca acel „Mondialu”, bunic al unei fetiţe născute de o minoră, până la adunări le partidelor politice, la munte sau nu contează unde, pentru stabilirea de strategii şi proiecte, toate legate de interesele lor, nu ale noastre. În toată această sumă de întâmplări publice, la care se adaugă cele private, amestecate cu „mirodenii” de vrăji, amante, bani, interese meschine, nu lipseşte numele TIMIŞOARA. Numele oraşului nostru, care ar fi avut şansa de a beneficia de pe urma Contractului din 1 Decembrie 2009, dar care a pierdut acel noroc teoretic, este acum ţintă: nu se primesc banii de la guvern pentru reabilitarea termică a blocurilor. Cine suferă? Cetăţenii Timişoarei. Între timp, la surorile domnului Corneliu Coposu, la Bucureşti, curg telefoanele, cică de la Timişoara, în care cele care au supravieţuit unuia dintre cei mai mari disidenţi români, cel care a fost liantul forţelor democratice până în 2005, sunt ameninţate şi înjurate. De ce? Pentru „curajul” de a fi fost de acord cu alianţa pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Dacă până şi atitudinea este interzisă în România, dacă şi Constituţia se încalcă zilnic, sistematic, ce mai rămâne de făcut? Vremurile par a semăna cu cele descrise de foştii deţinuţi politici, de istorici, de persoanele care nu au cedat presiunilor comuniste din anii de după război, vremurile sunt cenuşii. Sunt gri. Prietenii de o viaţă nu-şi mai vorbesc, oameni care erau în relaţii foarte bune nu se mai privesc în ochi, iar unii preoţi acceptă ca în găleata pentru botezul sfânt să fie puşi bani. Mai ales bani murdari, la propriu şi la figurat. Imaginea botezului unei fetiţe, venită în lume fără voia sa, într-o familie de cămătari şi de bătăuşi din Slatina, a fost difuzată paralel cu cea a drumurilor din România, în care maşinile noastre, indiferent de gabarit şi tonaj, se rup, se distrug, se transformă în monştri ai tehnicii, în vreme ce ei, „aleşii neamului”, îşi plimbă burţile prea voluminoase „la munte, la mare, pe cărări cu soare”, încălcând orice normă de bun simţ şi etică. Gropile de pe şoselele insuficiente ale României sunt calea bună pentru saltul în mizerie. A, era să uit: să trăiască Naşu’! Şi finii lui, care vor conduce foarte curând România…
