Regimentul de Gardă Timișoara îi invită pe toți cei interesați, duminică 12 mai, de la ora 20.00, la spectacolul tradițional ”Schimbul de Gardă” din Piața Unirii.
Aflați încă în preajma sărbătorii pascale, vom avea mici atenții pentru copii prezenți la spectacol, iar dr. Schnabel va avea grijă să-i consulte pe toți cei care doresc să își facă o poză alături de el, să le ofere sfaturi medicale și totodată să le stabilească un “diagnostic” sigur. Veți vedea în ce constau acestea. Ca de obicei vă spunem să ne revedem cu bine!”, este mesajul Regimentului de Garda Timișoara.
Au fost pregătite salva de tun spre deliciul copiilor, părinților și bunicilor dornici să fie alături de organizatori.
În 2013 un grup de timișoreni au înființat asociația denumită Eugeniu de Savoya. Scopul urmărit era acela de a găsi forma prin care să se poată realiza activități de caritate pentru persoane aflate în nevoie cu precădere copii.
În anul 2016, s-a discutat faptul că se împlinesc 300 de ani din momentul în care trupele imperiale habsburgice au asediat și cucerit Cetatea Timișoara, stăpânită până în acel an de către Imperiul Otoman din 1552 și poate era momentul să se facă ceva.
A fost accesat un proiect de pe Agenda Culturală a CJ Timiș și cu suportul consistent al sponsorilor a fost realizat împreună cu Filarmonica Banatul din Timișoara, cu artiști ai operei timișorene, cu băieții de la Terra Ultrasilvana din Brașov și cu aportul deosebit al Asociației Coordinamento Rievocazioni Storiche 1600-1700 din Torino, un spectacol minunat în Piața Libertății.
Ideea de a realiza un spectacol cu caracter permanent a prins viață, așa că de la finele lunii iunie 2018 până toamna târziu în noiembrie, în fiecare săptămână asociația a organizat spectacolele denumite Schimbul de Gardă, care au fost reluate apoi din primavara lui 2019.
În 2 august 2019, la împlinirea unui centenar de când trupele române au intrat în Timișoara, asociația a organizat un spectacol cu totul deosebit în colaborare cu Primăria Timișoara, cu structurile MAN și MAI, respectiv pompieri și jandarmi care au fost echipați în minunatele uniforme specifice de acum 100 de ani.
Colonelul Virgil Economu a intrat triumfal pe cal în Piața Unirii exact la ora 10 urmat de trupele sale. A primit cuvintele de bun venit din partea prefectului judetului Aurel Cosma, al primarului orașului Geml, din partea Prototopului român Ioan Stoica și cel al sârbilor Novacovici, reprezentantul ungurilor și al germanilor. Sarcina a revenit unui colectiv de actori ai teatrului din Timișoara care au răspuns cu bucurie solicitării adresată de asociație, luându-și rolurile în serios.
În 2022, începând cu 1 mai, asociația a realizat zeci de spectacole în uniforme imperiale habsburgice, dar a avut spectacole și în uniforme specifice ale armatei române din Primul Război Mondial, realizate ca simbol pentru generalii, ofițerii, subofițerii, soldații, surorile de caritate precum și copii de trupă din acele vremuri.