Acasă Actualitate “Salvaţi Copiii” trage un semnal de alarmă: „Sute de mii de copii...

“Salvaţi Copiii” trage un semnal de alarmă: „Sute de mii de copii sunt condamnați la înfometare, mizerie, analfabetism”

DISTRIBUIȚI

centrul de consiliere pentru parinti timisoara DSCF2646

Organizaţia „Salvați Copiii” a organizat conferința de lansare a studiilor „Sărăcia şi excluziunea socială a copiilor din Europa” și „Evaluarea fenomenului copiii și tinerii străzii”, pentru a marca astfel „Ziua mondială împotriva exploatării copiilor prin muncă”.

Pentru a veni în întâmpinarea copiilor din medii defavorizate, Salvați Copiii a lansat, cu același prilej, proiectul Centre Educaționale Integrate pentru Grupuri Vulnerabile, cofinanțat prin Fondul Social European, prin care peste o mie de copii din medii defavorizate vor avea acces la programe de educație preșcolară și școlară în 17 centre deschise în toate cele opt regiuni de dezvoltare ale țării.

Pornind de la constatarea că, alături de Bulgaria, România este țara europeană cu cei mai mulți copii expuși riscului săraciei și excluziunii sociale (peste 50%), Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al organizației Salvați Copiii, a declarat că „faptul că peste jumătate din copiii români sunt supuși acestor riscuri reclamă luarea imediată de măsuri. Practic, în România, sute de mii de copii sunt condamnați la înfometare, mizerie, analfabetism. Iar tabloul sărăciei copiilor denotă, fără tăgadă, că statul nu se achită de responsabilitatea pe care o are față de cetățenii săi, lăsându-i tocmai pe cei mai neajutorați dintre aceștia în voia sorții. În cel mai nefericit caz, acești copii ajung în stradă. În cel mai fericit caz, un mix de șansă, ajutoare sociale și sprijin din partea ONG-urilor poate garanta reintegrarea socială a micuților. Prin centrele educaționale pe care le lansăm azi, finanțate aproape integral din Fondul Social European, facem un nou pas în direcția estompării inechității și nedreptăților la care sunt supuși acești copii”.

În raportul „Sărăcia şi excluziunea socială a copiilor din Europa – o abordare din perspectiva drepturilor copilului”, Salvaţi Copiii avertizează publicul larg cu privire la amploarea acestei realităţi şi impactul său asupra noilor generații de cetățeni europeni. Studiul arată că România este, alături de Bulgaria, țara cu cei mai mulți copii săraci din Europa.

Pentru a veni în întâmpinarea copiilor din medii defavorizate, Salvați Copiii a lansat, cu același prilej, proiectul Centre Educaționale Integrate pentru Grupuri Vulnerabile, cofinanțat prin Fondul Social European, prin care peste o mie de copii din medii defavorizate din toate cele opt regiuni ale țării vor avea acces la programe de educație preșcolară și școlară (de tipul „Şcoală-după-Şcoală” şi „A Doua Şansă”), în vederea prevenirii abandonului şcolar, a integrării şi reintegrării şcolare. Proiectul răspunde nevoilor educaționale a sute de mii de copii: potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2012, aproape 400.000 de copii nu erau înscrişi la nicio formă de învăţământ.

 

Comentarii

comentarii