Acasă Sănătate Sănătatea la un click distanță – rețea de telemedicină pentru satele din...

Sănătatea la un click distanță – rețea de telemedicină pentru satele din Timiș

398
DISTRIBUIȚI

Fundația Filantropia Timișoara, în parteneriat cu fundația de Ajutor Medical Profilaxis, implementează proiectul Sănătatea la un click distanță, pentru crearea unei rețele de telemedicină la nivel național, prin care persoane neasigurate sau aflate în zone lipite de servicii medicale, persoane nedeplasabile, să poată beneficia de consultații medicale de specialitate.

Obiectivul general al proiectului este crearea unei rețele naționale de servicii medicale de specialitate oferite prin telemedicină, pentru pacienți aflați îndeosebi în zona rurală, la distanță semnificativă față de servicii medicale specializate, sau pentru pacienți nedeplasabili.

Sistemul presupune funcționarea unei stații fixe, (în cazul de față în Timișoara), unde medicii specialiști recepționează consultația/investigația (pe un desktop), putând realiza toate măsurătorile specifice, comunicând și vizualizând pacientul aflat la distanță, cu ajutorul unui webcam.

Stația periferică/mobilă, unde se află pacientul, presupune un set de echipamente medicale de investigație dedicate pentru telemedicină, și prezența unui medic rezident, care are contact cu pacientul, manevrează echipamentele și transmite consultația către medicul specialist aflat la distanță.

Ca prim pas în realizarea acestei rețele naționale, în 2019, cu sprijinul financiar al PROFI  România s-a pus în funcțiune o stație periferică în localitatea Făget din județul Timiș, care va transmite consultațiile către stația fixă/medicii specialiști din Timișoara, între cele două localități fiind o distanță de ~ 70 km.

Consultațiile sunt transmise de la cabinetul din Făget, dar în a doua parte a anului, stația s-a transformat  și în “stație mobilă” mergând în satele înconjurătoare, care au nevoie de servicii medicale.

Începând cu luna mai, ușa cabinetului de consultații prin telemedicină din Făget a fost deschisă de peste 120 de pacienți, majoritatea în vârstă și/sau neasigurați.

Acești pacienți nu au mai fost văzuți de un medic cel puțin de 2-3 ani, însă alții chiar și de 10 ani.

Motivele cel mai des invocate sunt: nu avem doctor în sat, nu am timp și bani să ajung la doctor – presupune o deplasare de câțiva zeci de km, nu au cu ce se deplasa, si ar trebui să lipsească o zi din gospodărie… nu mă simt bine…dar nu mi-e chiar așa rău… pot lucra etc.

Din toate aceste motive, majoritatea locuitorilor de la sat își neglijează starea de sănătate, neajungând la un medic cu anii, deși se știu cu o boală cronică, ce avansează și necesită vizite periodice la medic.

Cu toții își duc „boala pe picioare” și doar când se simt foarte, foarte rău, cheamă ambulanța și ajung în cea mai apropiată unitate de Primiri Urgențe, unde doar sunt stabilizați pe moment.

”Pentru început consultațiile au fost oferite doar în Făget ( 220 de pacienți), însă ulterior, am mers și în patru sate din apropiere: Mâtnicul Mic, Drăgșinești, Gladna Montană și Fârdea ( ~80 de pacienți) urmând ca până la sfârșitul anului 2019, să ajungem și în Coșteiu de Sus, Coșevița, Bulza, Nemeșești și Groși.

În aceste localități, din păcate chiar și semnalul de telefon mobil este foarte slab, astfel că nu vom putea transmite consultațiile în timp real către medicul specialist, ci vor fi înregistrate de medicul rezident și vizionate și interpretate ulterior de către medicul specialist”, susțin medicii de la Profilaxis.

În toate locațiile, oamenii au fost foarte încântați ca după ani de zile, pot fi văzuți de un medic aproape de casă și au fost complianți pe toate recomandările echipei. Dacă li s-a recomandat un set de analize și le-au făcut și au venit cu rezultatele, dacă au fost chemați la monitorizare/evaluare după instituirea unui tratament, și-au luat cu strictețe tratamentul și au venit la control!

”În scurt timp „s-a dat sfoară în sat” despre activitatea noastră și oamenii au început să vină singuri la cabinet și să ceară o programare!

Această soluție de consultații prin telemedicină poate fi o soluție pentru criza de cadre medicale din mediul rural, fiind eficientă ca și cost, timp și energie, atât pentru sistemul de asigurări cât și pentru pacient”, mai susțin reprezentanții Profilaxis și ai fundației Filantropiei Timișoara.

Comentarii

comentarii