Acasă Actualitate Sancţionaţi pentru că staţionau cu camioanele pe domeniul public

Sancţionaţi pentru că staţionau cu camioanele pe domeniul public

DISTRIBUIȚI

Trebuie să te învârţi ceva prin unele zone din Timişoara, să găseşti un loc de parcare. Dar ce te faci când unele locuri sunt ocupate de camioane mari, care nu au voie să staţioneze pe domneiul public al oraşului de pe Bega? Ca urmare a sesizărilor primite de la timişorenii care locuiesc în cartierele Aradului, Torontalului, Lipovei, agenţii de la Secţia 2 Poliţie Comunitară au organizat, în aceste zile, o amplă acţiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile HCL 486/2006 referitoare la staţionarea voluntară şi parcarea autovehiculelor de mare tonaj pe domeniul public al municipiului Timişoara. Potrivit hotărârii menţionate, staţionarea voluntară şi parcarea maşinilor de peste 3,5 tone pe domeniul public este interzisă, sancţiunile aplicate în cazul nerespectării actului normativ fiind între 1000 şi 2500 lei. În cadrul acţiunii organizate, poliţiştii comunitari au avut în atenţie zonele Calea Aradului, inclusiv zona Centrului Comercial Selgros, unde au fost primite mai multe sesizări,  Piaţa Mehala pe străzile Lt O. Balea, G. Alexandrescu, Viilor şi Cloşca, Calea Torontalului, Str. Divizia 9 Cavalerie, str. Demetriade, I.Ionescu de la Brad, str. A. Imbroane – zona UMT. “Au fost aplicate un număr de 29 sanţiuni contravenţionale, din care 14 întocmite pe loc, valoarea acestora fiind de 10.000 lei, iar în cazul a 15 autovehicule au fost aplicate colante autoadezive, şoferii acestora urmând a fi sancţionaţi după identificarea lor în funcţie de numărul autovehiculului. Pe lângă amenzile aplicate pentru staţionarea voluntară a maşinilor de mare tonaj, agenţii au mai aplicat sancţiuni şi pentru adresarea de injurii, refuzul de legitimare, abandonarea de deşeuri pe domeniul public. Spre exemplu, C. Ioan, de 40 de ani, din Vulcan – Hunedoara, a fost sancţionat cu 1000 lei deoarece a staţionat voluntar cu autovehiculul marca Volvo, având masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, pe Calea Aradului. I. Cristian, de 19 ani, din localitatea timişeană Barna, aflându-se în zona Pieţei Mehala, respectiv pe str. Viilor, unde staţionează voluntar autovehicule încărcate cu lemne de foc spre comercializare, a dezlipit de pe parbrizul unui autovehicul fără număr de înmatriculare colantul aplicat, pe care l-a abandonat pe domeniul public. La solicitarea agenţilor de a se legitima şi de a ridica colantul, a refuzat categoric acest lucru, motiv pentru care a fost sancţionat cu 600 lei conform Legii 61/1991 republicată şi HCL 371/2007 modificată”, transmite purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitarw Timişoara, consilier Daniela Seracin.

Comentarii

comentarii