Acasă Actualitate Sancțiuni rutiere la foc automat

Sancțiuni rutiere la foc automat

DISTRIBUIȚI

În doar două zile, în perioada 24-26 februarie, poliţiştii rutieri din Caraș-Severin au sancţionat un număr de 234 de conducători auto pentru că au încălcat normele rutiere. În acest interval, oamenii legii au desfăşurat acţiuni cu aparatele radar pe drumurile publice de pe raza judeţului, în urma cărora cei care au încălcat normele rutiere au fost sancţionaţi. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale, ne informează purtătorul de cuvânt Ancuța Cărbunaru, au fost aplicate pentru depăşirea limitei de viteză legală, numărul acestora fiind de 160 din total. Nouă conducători auto au rămas fără permisele de conducere, doi pentru depăşirea vitezei legale, pentru pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi trei pentru depăşiri neregulamentare. Pe lângă sancţiunile contravenţionale, polițiștii au constatat şi opt infracţiuni – conducere fără permis, autovehicul neînmatriculat şi cu numere false, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau conducere cu permis necorespunzător. Alte 74 de încălcări privind circulaţia pe drumurile publice au fost şi ele sancţionate de poliţiştii. Conducătorul unui autoturism în regim taxi a rămas fără permisul de conducere fiindcă a încălcat normele rutiere referitoare la depăşirea autovehiculelor, iar un altul a fost sancţionat contravenţional la Legea nr. 38 din 2003 privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere.

Comentarii

comentarii