Punctul muzeal care se construiește la Parța va adăposti o replică a sanctuarului neolitic descoperit pe malul Timișului, în anii 70. Sanctuarul de la Parţa, vechi de 6.000 de ani, se află într-o încăpere de la parterul Castelului Huniade începând din 1983. Sanctuarul de la muzeu e în mare parte o replică, dar nu la scara reală, pentru că nu exista suficient spațiu. Muzeul Banatului va intra în posesia clădirii din Parța, undeva la finalul lunii decembrie, când va începe reconstruirea artefactului.
“Noi vom pune acolo, în mijlocul clădirii, sanctuarul refăcut la dimensiunile lui reale. El acum, la Muzeul Banatului, e într-o încăpere mai mică. Castelul, din rațiuni militare, are încăperi boltite și destul de mici. Sanctuarul era mai mare. Avea în jur de 10 metri lungime și 6 metri lățime. Era o clădire mare. Oricine vede azi în muzeu statuia centrală, realizează că ceva nu este în regulă între dimensiunea statuii și clădirea din jur. E micuță față de ditamai statuia. Dacă o pui la dimensiuni reale, ea are deja coerență. În lumea aceea, statuia asta masivă, centrală, reprezenta divinitatea pe care ei o venerau. E o oportunitate să o putem reconstitui aici la scara reală”, a declarat muzeograful Dan Ciobotaru.
Deschiderea punctului muzeal de la Parța este așteptată în martie 2023.
“De ce să vadă un astfel de sanctuar. Face parte din cultura universală. Nu e un obiectiv care ne aparține, ci aparține culturii europene. E unul din cele mai vechi și importante sanctuare din istoria culturii europene. El a fost distrus, incendiat intenționat, într-un conflict dintre comunități. A fost acoperit cu pământ și asta a făcut să se și păstreze foarte bine. A putut să-și păstreze foarte bine multe lucruri din interioare. În lumea aceea, în antichitate și preistorie, statuia asta masivă, centrală, reprezenta divinitatea pe care ei o venerau. În fiecare zi, cei care lucrau în cadrul templului pregăteau hrană, făceau diferite procesiuni, iar în anumite zile speciale toată comunitatea se strângea în jur și participau la ritualurile respective”, a mai spus Dan Ciobotaru.
Punctul muzeal de la Parța se realizează printr-un proiect transfrontalier România-Serbia, părții românești revenind în jur de 400.000 de euro. Vecinii vor reabilita, cu aproximativ 200.000 de euro, un sit arheologic din localitatea Majdan, precum şi lucrări de reconstrucţie a fundaţiei bisericii de secol 13.
Restaurarea unei case tradiționale
Între timp, primăria din Parța se pregătește și ea de primirea turiștilor. O casă veche din localitate, nu departe de punctul muzeal, va fi restaurată și transformată în muzeu etnografic.
„Sanctuarul se va întoarce acasă. Aici a fost descoperit și aici trebuie să rămână. Această descoperire e un reper important pe harta neoliticului din țara noastră. Profesorul Lazarovici, împreună cu regretatul arheolog Florin Medeleț, au luat decizia să mute sanctuarul la Timișoara, să-l refacă în Muzeul Banatului. În urmă cu 6.000 de ani, aici trăiau oameni civilizați. Se raportau la niște lucruri foarte clare. Existau inclusiv locuințe cu etaj. Din punct de vedere cultural, localitatea va fi așezată pe harta descoperirilor arheologice. Parța are și alte aspecte unice. Într-o intersecție, la 50 de metri de muzeu, avem patru biserici. Cea mai veche e din 1851, cea mai nouă din 1910. Lângă această clădire nouă avem o casă veche, tradițională, pe care o vom transforma într-un muzeu etnografic, și unde vom păstra tradițiile vechi ale comunităților din Banatul de pustă așa cum erau ele acum 100-130 de ani”, a spus Daniel Drăgan, primarul comunei Parța.
Un alt plan este conectarea localității Parța cu pista de biciclete de pe digul canalului Bega. Traseul ar putea începe la Sânmihaiu Român, și va putea continua spre Ciacova, Banloc și mănăstirea de la Partoș
Sanctuarul de la Parţa era mai mult decât un simplu loc de cult
Sanctuarul de la Parţa avea o formă rectangulară și prezintă două compartimente distincte: camera altarului şi camera unde se aduceau ofrandele. În altar sunt două statui lipite, o zeitate feminină şi un taur, simboluri ale fecundităţii şi fertilităţii pentru cultura vremii.
Ofarandele erau ţinute în vasele descoperite în sanctuar. Într-un vas au fost găsite mai multe oase (de caprine sau oi), în alt vas s-au descoperit seminţe (cereale) carbonizate. În celelalte vase se crede că erau ţinute fie miere, fie un fel de băutură alcoolică.
Templul era folosit şi drept calendar solar pentru populaţie. Pe peretele vestic există un orificiu care lasă să se pătrundă soarele în interior, pe capul de taur, o singură dată pe an, la echinocţiu, marcând probabil, începutul şi sfârşitul anului agricol. Tot pe peretele vestic sunt amplasate o cuvă din lut şi o râşniţă din piatră, ambele folosite la ritual, probabil primăvara, când se însemânţa ogorul. Dorinţa omului neolitic era de a feritiliza sămânţa ce urma să fie pusă în brazdă.
Muzeografii spun că locuitorii zonei făceau parte din rasa mediteranoizilor, aveau maxim 1,70 metri şi nu se deosebeau deloc de oamenii de acum.
