Nu-mi place ideea de a-mi urca în cap televiziunile de știri. Totuși, nu sunt orb. Și nici nu mă pot preface că sunt. Că nu observ în ce ritm amețitor curg reclamele vizând o platformă de extracție marină, care urmează să exploateze, vezi Doamne, în beneficiul întregii națiuni române, zăcămintele de gaze naturale de pe platforma Mării Negre. Totul arată imaculat. Ecologic. Ca și când ar urma să aibă loc o operație chirugicală de mare finețe. Și în deplin respect față de natură. De fapt, lucrurile stau pe dos. Și asistăm la un șantaj cât se poate de urât, în care este utilizată energia verde.
Din ce în ce mai insitent ni se vinde o gogoașă. Și anume că, în conformitate cu deciziile Uniunii Europene, foarte curând energia verde va înlocui energia murdară. Vom utiliza resursele inepuizabile ale energiei solare, ale vântului și ale valurilor, astfel încât hidrocarburile vor fi total abandonate în termen scurt. Adio cărbune, adio petrol, adio gaze naturale. Uriașa bogăție de pe platforma continentală a Mării Negre devine, conform acestui scenariu, în curând, egală cu zero. De aceea, singura șansă a României ar fi să accelereze acum, cât încă nu este prea târziu, toate procedurile vizând exploatarea uriașelor resurse de pe platforma continentală a litoralului. De aici decurge și minunata și profitabila reclamă, prin intermedul căreia ni se induce ideea că exploatarea zăcămintelor de pe platforma continentală a Mării Negre va decurge cât se poate de ecologic și, desigur, în interesul statului român. Avem de-a face cu o reclamă înșelătoare, care în orice stat civilizat al lumii ar deveni proba unui scandalos proces, în urma căruia ar putea fi cerute despăgubiri uriașe celui care a comandat-o și o finanțează.
Să adoptăm tehnica oului lui Columb. Să fixăm oul pe masă, strivindu-l pur și simplu. Să privim adevărul în față. În primul și în primul rând, să constatăm, exprimându-ne din nou stupoarea, că vechea lege a petrolului din România a fost abandonată. În conformitate cu acea lege, aflată în concordoanță cu Constituțiile succesive pe care le-am avut, toate resursele aparțin națiunii române. Ele pur și simplu nu pot fi încredințate decât în anumite condiții spre exploatare unor scietăți comerciale străine. Este o condiție sine qua non a suveranității acestui stat. Faimoasa lege offshore, pe care Parlamentul României s-a căznit ani de zile să o conceapă, renunță practic la acest concept. Orice stat suveran, în momentul în care-și încredințează unei companii cu capital străin exploatarea unor resurse, o face în anumite condiții. Trebuie garantată conservarea mediului, iar atunci când nu poate fi garantată, sunt constituite alte tipuri de garanții privind reabilitarea acestuia. Statul care dispune de resurse, oricare ar fi acestea, va beneficia de o redevență substanțială care, conform practicilor internaționale, poate să meargă până la 30% din valoarea bogăției extrase. Și, în fine, statul suveran beneficiază de o cotă parte din producție, care și ea se poate duce spre 30-40%. Prin acest mecanism este garantat faptul că, cedând exploatarea unei resurse, statul suveran întoarce prosperitate în favoarea cetățenilor săi. Iar compania care expoatează respectiva resursă obține venituri rezonabile, care îi asigură profitul scontat. Numai în țări bananiere se produc acte de exploatare nemiloasă și fără ca populația respectivă să obțină vreun beneficiu. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu de puține ori asemenea proiecte au generat războaie sau lovituri de stat, menite să netezească drumul căre profitul maxim al marilor companii.
România este un stat al Uniunii Europene și, în același timp, membru NATO. În mod normal, noi nu am putea fi expuși unor asemenea pericole. Singurul pericol real este cel creat cu mâna noastră. Prin trădarea benevolă de către reprezentanți temporari ai puterii a interesului național.
Am urmărit îndeaproape manevrele extrem de murdare, făcute sub presiune externă, la care au participat ambasadori, șefi ai unor guverne așa-zis aliate și servicii secrete așa-zis prietene, finalizate printr-o lege offshore care a înlocuit legea petrolului și conform căreia statul român se lege cu mult prea puțin din propria bogăție naturală. Dar în raport cu lăcomia teribilă a marilor companii, dispuse să exploateze zăcămintele de la Marea Neagră, nici această lege offshore nu a fost bună. Și au urmat presiuni pentru amendarea ei, în paralel cu o campanie propagandistică deșănțată, care acreditează două prejudecăți. Prima, că dacă începe exploatarea gazelor de la Marea Neagră, România devine cel mai important hub energetic din Europa și își dobândește sub acest aspect independența. Nimeni nu ne spune cum se va întâmpa această minune, în condițiile în care statul român va deveni un cumpărător ca oricare altul al propriilor resurse energetice scoase pe taraba bursei. A doua prejudecată este concepută într-un mod și mai parșiv. Și anume că ar fi început numărătoarea inversă. Că, în conformitatea cu calendarul Uniunii Europene, energia verde va înlocui rapid, în beneficiul sănătății Pământului, energiile convenționale. Și de aici concluzia. Adio cărbune, adio expoatări carbonifere în România, și asta chiar în timp ce statul cel mai important UE, respectiv Germania, și-a deschis și își expoatează la greu toate minele de cărbuni. Adio zăcăminte de petrol și gaze, a căror importanță, vezi Doamne, se diminuează și urmează să dispară cu desăvârșire, în condițiile în care ni se vântură gogoașa cum că prețul petrolului și gazelor naturale urmează să scadă exponențial. Suntem tratați ca o țară de orbi, ca un popor incapabili să observe că, în continuare, pe întreaga planetă, pentru petrol și gaze natrale se pregătesc războaie. Și, evident, în timp ce reclamele curg pe toate televiziunile de știri – televiziuni pe care nu le putem învinovăți că acceptă asemena contracte, întrucât altfel nu ar putea supraviețui – în paralel ni se servește minciuna sfruntată cum că, dacă nu ne grăbim, nimeni nu va mai fi interesat vreodată să exploateze uriașele zăcămintele de gaze naturale de pe platforma continentală a Mării Negre. Și că România este în pericol să rămână cu buza umflată. Ca și când, dacă exploatarea s-ar produce fără să primim nimic la schimb, buza României ar fi dezumflată.
Ei bine, în ciuda acestei campanii deșănțate de intoxicare, eu unul sunt decis să stau cu ochii deschiși și cu privirea ațintită asupra acestui obiectiv de interes național. Și îi sfătuiesc și pe cititori mei să procedeze la fel. Până când, la Sfântul Așteaptă, va răsări și „Europa verde”.
