Acasă Actualitate Şantierele din Timişoara intră sub zodia… Sfântului Ilie, potrivit primarului Nicolae Robu

Şantierele din Timişoara intră sub zodia… Sfântului Ilie, potrivit primarului Nicolae Robu

DISTRIBUIȚI

Locuitorii din zona Gării de Nord Timişoara, dar şi şoferii care folosesc ruta respectivă, încep să se teamă că vor rămâne cu podul Dragalina desfundat mult şi bine, întrucât nu se lucrează. Nimeni nu vede muncitori nici pe pod, nici sub pod. Aproape la fel este şi în cazul podului Eroilor din Iosefin, unde rar se văr 4-6 muncitori care mişună pe un amplasament mobil montat sub pod.

Întrebat de presă ce se întâmplă cu stagnarea de pe şantierele respective, primarul Nicola Robu a răspuns: “Se lucrează în continuare la cele două poduri, se fac lucrări de reabilitare şi pregătiri pentru forarea piloţilor. (…). Poate aţi trecut pe acolo în ziua de Sfântul Ilie, când toţi cei din construcţii au liber.”

Înseamnă că Sfântul Ilie durează de şase săptămâni.

Unii se tem că primăria nu mai are bani să facă plăţi nici pentru aceste lucrări (aşa cum se întâmplă şi cu alte neplăţi ale administraţiei Robu în acest an) şi de aceea nu este niciun semn de mişcare a lucrurilor pe cele două poduri, mai ales pe Dragalina. Imediat după ce s-a spart carosabilul, pe podul Dragalina nu s-a mai văzut picior de muncitor. 

Comentarii

comentarii