Acasă Actualitate Săptămâna mobilității la Timișoara propune „Mobilitate cu zero emisii pentru toți”

Săptămâna mobilității la Timișoara propune „Mobilitate cu zero emisii pentru toți”

444
DISTRIBUIȚI

Ca în fiecare an, în perioada 16-22 septembrie, Primăria Municipiului Timişoara marchează „Săptămâna mobilității”, eveniment organizat la nivel european. În 2020, tema este reflectarea țelurilor ambițioase ale unui continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050, punct inclus în prezentarea „European Green Deal”.Scopul temei este de a evidenția importanța accesibilității la transport cu zero emisii și de a promova o rețea în care să fie implicată toată lumea.

„Săptămâna mobilităţii este o iniţiativă a Uniunii Europene, care a început în anul 2002 şi este dedicată mobilităţii durabile. Campania promovează formele alternative de transport, reducerea emisiilor de gaze, a efectului de seră şi reducerea factorilor poluanţi care contribuie la dezvoltarea bolilor respiratorii şi dăunează mediului înconjurător şi îşi propune sensibilizarea cetăţenilor cu privire la folosirea transportului în comun, a mijloacelor alternative de transport şi a mersului pe jos, în detrimentul transportului auto”, transmit reprezentanții Biroului Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Timișoara.

Cu această ocazie, municipalitatea va organiza, în perioada 16-22 septembrie 2020, mai multe activităţi, primul fiind programat pe 16 septembrie, de la ora 11.00, când va avea loc începutul unei noi ture de pedalare cu bicicletele STPT. Celelalte activități din cadrul acțiunilor din acest an includ alergări, ciclism și antrenamente de grup.Toate evenimentele sportive sunt deschise publicului timișorean pe bază de înscriere gratuită cu respectarea tuturor reglementărilor epidemiologice în vigoare. Programul evenimentelor este următorul:

Miercuri, 16.09.2020

– ora 7.30, Stadionul Știința al UPT – „Tura dimineața pe răcoare” cu Alergotura;

– ora 10.00, Piața Libertății – “Program de Sport pe scaun, Relaxare și Motivare și pentru persoanele cu dizabilități și vârstnice” cu Ștefan Iulian Cojocnean;

– ora 11.00, Cursa cu bicicletele STPT (participă angajații Primăriei Municipiului Timișoara și cei ai Societății de Transport Public Timișoara);

– ora 19.00, Restaurantul Porto Arte – „Tura melcului nebun de miercuri” cu Alergotura;

– ora 20.00, Restaurantul Nora – „Tura de la Nora” cu Alergotura.

Joi, 17.09.2020

– ora 10.00, Piața Libertății – „Program de Sport pe scaun, Relaxare și Motivare și pentru persoanele cu dizabilități și vârstnice” cu Ștefan Iulian Cojocnean;

– ora 19.00, Stadionul Știința al UPT – „Tura de la Baza 1” cu Alergotura.

Vineri, 18.09.2020

– ora 07.30, Stadionul Știința al UPT – „Tura dimineața pe pistă” cu Alergotura;

– ora 10.00, Piața Libertății – „Program de inițiere în sportul pe Skyrunners pentru copii, tineri, adulți și bunici” cu Ștefan Iulian Cojocnean;

– ora 19.00, Piața Libertății – Cycling cu Puiu, Mircea, Cristi și Patrick de la Nextfit.

Sâmbătă, 19.09.2020

– ora 09.00, Parcul Botanic – “Tura Botanic – Cetate” cu Alergotura

– ora 10.00, Parcul Central – Copiii sărbătoresc Săptămâna mobilității prin mișcare – „Asociația Club Sportiv Campioni pentru viitor”;

– ora 11.00, Piața Libertății – „Express yourmoves” cu Beatrice de la Nextfit.

Duminică, 20.09.2020

– ora 08.00, Restaurantul Nora – „Tura de duminică de la Nora” cu Alergotura;

– ora 11.00, Parcul Central – Yoga cu Alexandra de la Nextfit.

Luni, 21.09.2020

– ora 18.30, Grădina Zoologică – „Tura pietruită de la Zoo” cu Alergotura;

– ora 19.00, Piața Libertății – Workout cu Sorin Obersterescu și Cătălin Mesaros de la Nextfit.

Marți, 22.09.2020

– ora 19.00, Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5 – „Tura de la Faber” cu Alegotura.

În caz de timp nefavorabil acţiunile programate se vor suspenda.

Reprezentanții municipalității le fac și o scurtă prezentare partenerilor și participanților de la Săptămâna mobilității 2020:

„Ștefan-Iulian Cojocnean – multiplu recordman mondial în sporturi extreme și Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara prezintă un program de 45 de minute destinat tuturor persoanelor, inclusiv persoanelor cu dizabilități aflate în cărucior sau vârstnice și care prin cele peste 10 terapii ne ajută să ne creștem starea de bine și fericire, să ne creștem nivelul de energie, să ne creștem și întărim rezistența organismului, cu efecte benefice asupra sistemului nervos fiind și un mijloc de reîntinerire datorită sinergiilor la sinergii: a oamenilor, a terapiilor și a uleiurilor esențiale.

Asociația Club Sportiv «Campioni pentru Viitor» – coordonată de Oana Staicu, multiplă campioană națională și balcanică în atletism, inițiatoare a concursului «Crosul Viitorilor Campioni» organizează ateliere și trasee sportive pentru copii în Parcul Central.

Clubul Sportiv «Asociația Alergotura» – promovează alergarea ca element al unui stil de viaţă sănătos: suntem voluntari și dorim să ne implicăm în dezvoltarea spiritului civic în comunitatea locală. De asemenea, Clubul Sportiv AsociaţiaAlergotura organizează evenimente de alergare în Timișoara și județul Timiș deschise publicului larg.

Nextfit – este, în esență, un club de fitness inedit: locul unde întâlnești oamenii care te stimulează să îți atingi obiectivele! Îți pun la dispoziție traineri de top, cu o vastă experiență în domeniul fitness-ului și al aerobicului.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Societatea de Transport Public Timișoara”.

Comentarii

comentarii