Acasă Eveniment Şapte cetăţeni străini depistaţi în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera...

Şapte cetăţeni străini depistaţi în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera cu Serbia

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia – I.T.P.F. Timişoara au descoperit, într-un automarfar, cinci cetăţeni din Afganistan, care intenţionau să iasă ilegal din ţară. Şi colegii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat doi sirieni care încercau să treacă fraudulos frontiera.

În data de 17.12.2020, în jurul orei 09.30, în urma unui apel la 112, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, colegii noştri au oprit pentru control, pe raza localităţii Jimbolia, un automarfar înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, oxid de fier, cu destinaţia Serbia.

Ansamblul rutier a fost condus la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Jimbolia unde, în prezenţa organelor vamale, a fost desigilat, fiind descoperiţi, în interior, cinci cetăţeni străini.

În urma efectuării verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cinci tineri din Afganistan, patru bărbaţi şi o femeie cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că s-au urcat în automarfar cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei, crezând că mijlocul de transport urma să tranziteze frontiera spre Ungaria. Totodată, şoferul a declarat că migranţii s-au urcat în automarfar fără cunoştiinţa lui.

Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, doi bărbaţi care se deplasau, pe jos, pe câmp dinspre frontiera cu Serbia spre interior, pe direcţia localităţii de frontieră Beba Veche.

Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea celor în cauză, aceştia fiind conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

La scurt timp de la momentul depistării, unul dintre ei a acuzat probleme de sănătate, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au solicitat intervenția unui echipaj medical care a transportat pacientul la Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare. După ce i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, starea fiind stabilă, acesta a fost preluat de un echipaj al poliției de frontieră și dus la sediul sectorului pentru verificări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt doi bărbaţi din Siria, cu vârste de 23 respectiv 31 de ani. Aceştia au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Comentarii

comentarii