Acasă Actualitate Satul cu 50 de locuitori şi bătrâna care cântă din frunză

Satul cu 50 de locuitori şi bătrâna care cântă din frunză

346
DISTRIBUIȚI

Nu e departe, dar când intri în acest sat ai impresia că te-ai întors puţin în timp. E în judeţul Arad, până la Săvârşin nu ai mai mult de 40 de kilometri, iar până la Şiria cam tot atât, plus – minus câţiva kilometri. Urci o pantă abruptă din Bonţeşti şi eşti pe drumul ce duce la Musteşti. Faci câteva minute bune, în timp ce pietrele joacă cu repreziciune în colbul de pe drum, vrând parcă să spargă scutul maşinii care s-a încumetat să ajungă în satul cu pricina. Cam 50 de oameni au mai rămas, deşi în vremurile bune erau de ordinul sutelor. Cei mai mulţi dintre ei sunt bătrâni şi îşi sprijină anii în vreun baston pe care-l folosesc pentru a se deplasa de colo-colo. Rar vezi om pe stradă şi la fel de rar vezi o maşină. Nu prea are ce căuta o maşină pe acolo.
În celelalte sate nu prea merg oamenii din Musteşti. Au un microbuz care-i duce, o dată pe săptămână, pentru a-şi lua cele necesare în alt sat, la câţiva kilometri de al lor.
Atât, butic nu au în sat. Au o cutie poştală ce stă agăţată pe fosta şcoală şi cămin cultural. Şcoală nici atât. Pentru ce? Sunt câţiva copii, poţi să-i numeri pe degetele unei singure mâini, care fac şcoală.
Aceştia sunt căraţi cu o maşină la şcoală, într-un sat vecin. Pâine aduce o maşină, de două ori pe săptămână. În rest, linişte…

Casă de 15 milioane de lei… vechi
S-a cumpărat o casă, ce-i drept nu în foarte bună stare, acum câţiva ani, cu 15 milioane de lei vechi.
Nu cu mulţi ani în urmă s-a întâmplat asta, să fie trei sau cinci ani. În orice caz, a mai fost de lucrat la ea, dar chiar şi aşa e un chilipir. Au început oamenii să-şi facă acolo case de vacanţă.
Au curent, o mare de verdeaţă, pădurea lângă, plină de poieniţe, altceva ce le mai trebuie?
Nici casă nu-ţi mai iei cu 15 milioane. Au vrut unii să ia o casă mai “în putere”, cu 4.000 de euro, dar nu le-a mers.
Nu o lasă din 8.000 de euro, e preţ fix…
Şi cum să nu ceri măcar atât dacă ţii cont de faptul că acolo parcă eşti la intrarea în paradis?
Nu auzi maşini, că nu prea sunt, nu auzi muzică, nu auzi nimic – numai păsărelele…

Recital la frunză
A… şi mai e şi o bătrână ce are casa pe deal şi care, de fiecare dată când simte persoană nouă prin curţile vecine sau o persoană care nu a fost de mult timp pe la casa din Musteşti, îi dedică pe loc o melodie cântată din… frunză.
Cântă pur şi simplu în cinstea ta, că ai venit acolo.
Şi cântă bine, e cea mai bună cântăreaţă din frunză, cel puţin pe acele dealuri… Şi mai cântă şi cu vocea.
Câteodată face adevărate recitaluri. Una din frunză, una cu vocea, iar la Musteşti cântecele bătrânei se aud în tot satul. Se aud clar, indiferent de locul unde stai…
Nu are ore fixe atunci când cântă şi prin asta te surprinde.
Câteodată mai şi exagerează când, în liniştea nopţii, auzi frunza bătrânei de pe deal… şi pare că recitalul nu se mai termină… Până dimineaţă, când viaţa începe din nou…
O viaţă într-un ritm mai lent.
Oamenii nu sunt la prima tinereţe, iar lucrurile se desfăşoară cu calm şi în linişte.

Vulpea la găini
Cum ieşi din sat, imediat dai cu ochii de trei cai albi şi unul… maro. Acolo e locul lor… pe prima pajişte de lângă sat.
Mai încolo începe pădurea, poieniţele şi un firicel de apă ce curge printre pietre. Copacii parcă iau forme ciudate în acest loc.
Unii au şi nume – “Nemuritorul” sau alte apelative cu care au fost denumiţi aceşti vajnici arbori, care sunt mai bătrâni poate decât satul.
Marea de verde care se deschide în faţa ta pare că nu se mai termină.
Poţi merge kilometri întregi fără să dai de o fiinţă.
Poţi întâlni o turmă de bivoli, ce paşte liniştită, păzită de un câine sau vezi animale sălbatice. Căprioare, lupi, vulpi şi şerpi care colindă prin acele locuri.
Şerpii sau năpârcile sunt izgonite de localnici, cel mai adesea cu un simplu băţ.
Problema o reprezintă vulpile, care sunt hoaţe. Mai ales acum, că una din ele se pare că are pui şi dă atacul la găini, prin curţile oamenilor.

Dealuri de… desktop
Dealurile sunt rupte parcă dintr-un album de poze puternic retuşate, pentru a da senzaţia de proaspăt şi pentru a arăta acea tărie a ierbii. Parcă ar fi nişte dealuri atât de verzi şi reuşite, încât unii le-ar pune pe desktopul calculatorului…
Dar aici nimic nu-i artificial, nimic nu e retuşat.
Nici copacii pădurii, nici fluturii care zburdă, nici gâzele care sunt peste tot, nici caii, absolut nimic. Totul e real, liniştit, sălbatic, poţi atinge şi poţi vedea ce înseamnă un paradis verde.
Un peisaj poate neobişnuit pentru cel învăţat cu jungla de asfalt, o trecere poate prea bruscă de la zgomotul de fond făcut de maşini şi aerul parcă otrăvit cu tot felul de gaze, la un aer curat şi la linişte. Oamenilor, atâţi câţi au mai rămas, le place acolo, în paradisul lor ferit de lume şi nu vor să-l părăsească. Nu-i atrage oraşul, nu-i atrage îmbulzeala, zgomotul, graba…
Şi de ce i-ar atrage? Aici au tot ce-şi doresc. Ba chiar mai mult. Majoritatea bătrânilor ce mai sunt în sat au ajuns la vârste venerabile – 70, 80, aproape 90 de ani şi încă mai lucrează, încă mai dau cu sapa prin ogradă, încă mai merg la pădure.
Ştiu locul ca pe propriul lor buzunar, asta deşi un orăşean cu GPS la purtător nu i-ar desluşi secretele.

Verde!
Nici semnal la celular nu prea ai în sat, numai în locuri bine ştiute, pe deal, unde mai prinzi câteva liniuţe.
Dar cui îi trebuie celular?
De-ale gurii au, că au grădini, pâinea şi-o fac singuri sau o cumpără, atunci când vine în sat.
Rar mai coboară către alte sate, o dată pe săptămână, pentru a-şi lua câte una-alta. Dar altcumva nu.
Nu îşi părăsesc satul, asta deşi populaţia lui nu mai e la prima tinereţe.
Vor să trăiască o bătrâneţe frumoasă şi liniştită.
Şi au parte de clipe frumoase, acolo, uitaţi de lume. Mulţi i-ar invidia pentru acest loc, dar tot atât de mulţi nu ştiu de existenţa acestui loc, iar unii nici nu vor să ştie…
Pe ei, pe locuitorii Musteştiului nu-i deranjează acest lucru. Le place aşa cum e, verdeaţă, linişte şi câte o vulpe care tulbură viaţa ogrăzii din când în când.
Nu au nevoie de celulare, televizor şi alte lucruri cu care oamenii s-au obişnuit atât de tare încât li se par indispensabile. Locuitorii Musteştiului nu vor neapărat să le aibă… Le ajunge paradisul lor… verde şi liniştit…

Comentarii

comentarii