Acasă Politica Scandal în ALDE Timiș, după excluderea unui consilier județean. Totul ar fi...

Scandal în ALDE Timiș, după excluderea unui consilier județean. Totul ar fi pornit de la bani

DISTRIBUIȚI

Organizația ALDE Timiș a decis sâmbătă, 21 ianuarie, să-i retragă sprijinul politic consilierului județean Nistor-Pavel Geană. Oficial decizia a fost luată pentru că Geană nu a respectat statutul partidului și nu s-a implicat în activitatea de consilier județean. Dosarul prin care urmează să fie dat afară din Consiliul Județean a trecut miercuri de Prefectura Timiș, urmând ca la prima ședință de plen a CJT să fie votată excluderea. ALDE Timiș o propune în locul rămas liber pe Mihaela Naghi.

Abia după ce toate cele de mai sus au devenit publice, a venit și o reacție din partea lui Nistor-Pavel Geană.

”Constat cu mâhnire că la conducerea filialei ALDE Timiș, partid condus de d-nul președinte Călin Popescu Tăriceanu, au ajuns să ia decizii de excludere din partid, a mea și a altor colegi (cred ca nu se vor opri aici), foști membrii ai partidelor Dan Diaconescu (Toie Gabriel) și România Mare (Cucsa Marian).

Solicitarea de excludere a mea din partid a venit în urma refuzului meu de a demisiona și de a lasă pe altcineva ca să ridice, chipurile, zona, de asemenea, datorita faptului ca am refuzat ‘rezolvarea’ unor probleme solicitate de conducerea filialei, cum ar fi: creșterea finanțării la unele primarii, pentru obținerea de contracte pentru unii colegi din partid; cererea de explicații de ce pe o perioadă de 3 ani nu s-au emis chitanțe aferente încasării cotizației de partid; restituirea banilor, atât mie cât și altor colegi, solicitați și primiți de Marian Cucsa pentru campania de alegeri din 2016. Cele afirmate de mine mai sus pot fi confirmate și de alți colegi”, spune Nistor Geana, consilier județean, fost membru ALDE.

Comentarii

comentarii