Acasă Actualitate Scandal în Masoneria română. Marea Lojă Națională din România contrazice alegerea actorului...

Scandal în Masoneria română. Marea Lojă Națională din România contrazice alegerea actorului George Ivaşcu în demnitatea de Mare Maestru

DISTRIBUIȚI

După ce un așa zis ”Convent Naţional” a anunțat, sâmbătă, că actorul George Ivaşcu a fost votat ”în mod legal şi regular”, în demnitatea de Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România, un ”comunicat oficial” al MLNR contrazice acest lucru și vine cu noi explicații.

Masoneria română este condusă de artişti şi de oameni de cultură, în condițiile în care atât Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, cât și cel din fruntea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România provin din această breaslă.

Marea Lojă Națională din România reacționează după informațiile apărute în presă și revine cu o serie informații suplimentare. Prezentăm mai jos comunicatul integral remis pe adresa redacției.

prof. univ. dr. Radu Bălănescu

“În urma apariției unor materiale de presă bazate pe informații false privind așa-zise alegeri și schimbare a conducerii Mari Loji Naționale din România, pentru corecta informare a publicului și din respect față de profesionalismul mass-media, vă transmitem următoarele:

Domnul George Ivașcu, așa-zis “Mare Maestru al MLNR”, este exclus din Marea lojă Națională din România, prin Hotărâre a Tribunalului Masonic, întrunit la data de 11 februarie 2021, rămasă definitivă prin neapelare, din data de 28 martie 2021 .

Marea Lojă Națională din România este condusă de prof. univ. dr. Radu Bălănescu, Președinte de Onoare al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Regulare. Mandatul Marelui Maestru al MLNR, care a fost reconfirmat de majoritatea membrilor, prin alegeri statutare, in 2018, se încheie în luna noiembrie 2023.

Alegerile pentru înalta demnitate de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România vor avea loc în luna noiembrie 2023. Împotriva unor cetățeni excluși din MLNR, care au răspândit informații false privind conducerea MLNR și au folosit ilegal însemnele MLNR a fost depusă plângere penală, în urma căreia există un dosar de cercetare penală pentru înșelăciune și contrafacerea unei mărci”, se arată într-un comunicat al MLNR după informațiile apărute recent în presă.

 

 

Comentarii

comentarii