Acasă Eveniment Scandal între tineri în Complexul Studențesc din Timișoara. Au intervenit polițiștii locali

Scandal între tineri în Complexul Studențesc din Timișoara. Au intervenit polițiștii locali

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali aflați în patrulare seara trecută, în Complexul Studențesc, au intervenit, în jurul orei 20.00, la aplanarea unui scandal izbucnit între mai mulți tineri în fața unui magazin din campus.

Este vorba despre trei persoane, M.E., de 31 de ani, din localitatea Izvorul Bârzei – Mehedinți, M.I., de 26 de ani, din Timișoara, și B.D., de 27 de ani, din Strehaia – Mehedinți, care s-au bătut pentru că primul dintre aceștia ar fi atins-o indecent pe iubita celui de-al doilea, cei implicați rupând apoi bețe dintr-un copac și aplicându-și lovituri la nivelul feței. Primul dintre cei menționați a fost surprins lovind în mod repetat și un coș de gunoi de pe Aleea Studenților, motiv pentru care a fost și sancționat cu amendă de 2000 lei. Toți cei implicați în scandal au fost predați Secției 2 Poliție – Biroul pentru Centrul Universitar pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.

Poliția Locală atrage atenția cu privire la săvârșirea de acte și fapte care contravin normelor legale în perimetrul Campusului Universitar, fiind aplicate, de la începutul acestei luni, de polițiștii locali un număr de 47 sancțiuni contravenționale pentru diverse fapte, precum consum de alcool pe domeniul public, provocare de scandal, abandonare de deșeuri sau parcări neregulamentare.

Comentarii

comentarii