Acasă Administraţie Scandal la Arad: cu 24 de ore înainte de împărțirea bugetului județului...

Scandal la Arad: cu 24 de ore înainte de împărțirea bugetului județului nu se știe cum se împart banii

DISTRIBUIȚI

Un scandal politic zguduie din nou Aradul. Deputatul social-democrat Florin Tripa şi-a exprimat indignarea faţă de atitudinea conducerii Consiliului Județean Arad, care învăluie în mister alocările de cote defalcate către localităţile din judeţ. Cu mai puțin de 24 de ore înainte de ședința de Consiliu Județean în care urmează să fie votat bugetul județului, consilierii PSD nu au primit nici un document referitor la modul cum a gândit conducerea CJA alocările  bugetare. În aceste condiții, liderul social-democrat îşi manifestă îndoielile faţă de corectitudinea repartiţiei, bazându-se pe exemplul nefast al anului trecut, când o serie de localităţi importante din judeţ au fost văduvite de fonduri, pe considerentul că au primar PSD. El a dat exemplul comunei Ghiroc, care a primit de la Consiliul Județean 1,4 milioane de lei din care s-a construit o parcare pentru lacul din localitate, în timp ce comuna Moneasa, care gestionează și stațiunea, nu a primit nici un leu. „Domnul Marinel Cionca şi cei care îl secondează afişează o tăcere suspectă, în condiţiile în care în mod voit, mâine la ora 13.00, şedinţa în care se votează alocările va fi precedată de dezbateri de specialitate în comisii, programate cu doar 30 de minute înainte de plen. Este un joc politicianist, cred ei abil, prin care cu 24 de ore înainte de şedinţă consilierii judeţeni social-democraţi nu au la dispoziţie materialele specifice pentru a formula amendamente. Nu este nici etic, nici moral şi cu atât mai puţin legal ceea ce se întâmplă”, a declarat Florin Tripa. Consilierii județeni social-democrați au spus că ar avea nevoie de câteva ore ca să vadă totuși cum se împarte bugetul județului, ca să-l poată vota. Există primării care au accesat fonduri europene și au nevoie de cofinanțare. Un exemplu este orașul Pâncota, care dacă nu primește sumele solicitate de la Consiliul Județean, riscă să piardă banii europeni accesați pentru școală, drumuri, iluminat public, etc.

Comentarii

comentarii