Acasă Actualitate Scandal la Arad: Poliţia de frontieră şi ţăranii ocolesc zeci de kilometri...

Scandal la Arad: Poliţia de frontieră şi ţăranii ocolesc zeci de kilometri pentru că podul peste Criş stă să cadă

DISTRIBUIȚI

27.07.2017 pod varsandIndolenţa Consiliului Judeţean Arad, care nu găseşte bani să repare podul peste râul Criş din Vărşand, provoacă probleme imense locuitorilor din zonă.
Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad şi consilier judeţean, a prezentat problema acestui pod. Cu opt ani în urmă, a fost preluat de Consiliul Judeţean Arad, ideea fiind că judeţul ar avea suficiente fonduri pentru renovarea lui. La ora actuală însă, podul, aflat pe un drum judeţean, este într-o stare jalnică. Este vorba despre o construcţie veche din lemn, care stă să se prăbuşească. El reprezintă un real pericol pentru siguranţa celor care ar încerca să treacă de pe un mal pe altul al râului. Pentru a ajunge la terenurile agricole de pe malul opus, localnicii sunt obligaţi la ocoluri de aproximativ 40 kilometri. Chiar şi activitatea Poliţiei de Frontieră este afectată de podul nefuncţional, spune Florin Remeţan, care a mai adăugat că a discutat acest subiect cu cadre din conducerea instituţiei care au spus că cunosc problema. Această afirmaţie a liderului PMP a fost confirmată de Poliţia de Frontieră. Situaţia podului de la Vărşand afectează activitatea poliţiştilor de frontieră care sunt nevoiţi să facă ocoluri mari pentru a traversa râul, neputând folosi podul care i-ar ajuta în activitatea lor operativă.
Remeţan a vorbit cu localnicii din Vărşand, care i-au spus că la originea nepăsării celor care ar trebui să administreze şi să renoveze podul stau interese legate de fondurile de vânătoare din zonă. Patronii acestora nu vor un pod funcţional pentru ca terenurile de peste Criş să rămână nelucrate şi ei să nu fie nevoiţi să plătească agricultorilor daune pentru pagubele produse de animalele sălbatice. Mai mult, se pare că şi mafia terenurilor agricole a intrat pe fir, proprietarii pământurilor greu accesibile fără un pod funcţional fiind contactaţi de samsari de pământ care încearcă să îi convingă să vândă pe bani de nimic pentru că podul nu va fi reparat niciodată.
Florin Remeţan a întocmit un memoriu cu problema podului de la Vărşand, a adunat câteva sute de semnături şi l-a depus la Consiliul Judeţean Arad. „Aştept să văd acum cum vor răspunde la acest memoriu. Cunosc foarte bine situaţia de acolo pentru că merg des la Pilu şi Vărşand şi vorbesc cu oamenii care sunt foarte nemulţumiţi că nu pot beneficia de acest pod, care se află în responsabilitatea Consiliului Judeţean”, a declarat Florin Remeţan.
Până când conducerea judeţului va avea timp şi pentru o problemă reală a locuitorilor din margine de judeţ şi ţară, locuitorii din Vărşand stau şi se uită la podul din scânduri care se degradează de la o zi la alta. Fonduri pentru pod ar exista în vistieria judeţului, dar banii sunt direcţionaţi spre alte activităţi de mare interes pentru arădeni, cum ar fi spectacole, festivaluri sau sinecuri pentru apropiaţii celor din conducerea Consiliului Judeţean Arad. Localnicii care sunt nevoiţi să treacă Crişul se pot mulţumi cu faptul că măcar fac turism, pe un circuit de 40 de kilometri, pe un traseu pe care echipa preşedintelui Cionca încă nu s-a gândit să îl introducă în strategia de dezvoltare a turismului arădean dar care funcţionează, forţat de împrejurări, la marginea de vest a judeţului, în apropierea graniţei cu Ungaria.

Comentarii

comentarii