Acasă Actualitate Scandal la Serviciul de Ambulanţă Timiş după ce o angajată nevaccinată, care...

Scandal la Serviciul de Ambulanţă Timiş după ce o angajată nevaccinată, care a refuzat testarea, nu a mai fost primită la muncă

DISTRIBUIȚI

O femeie de serviciu care lucrează la Serviciul de Ambulanţă Timiş a iscat un adevărat scandal după ce nu a mai fost primită la locul de muncă. Asta după ce femeia nu s-a vaccinat şi a refuzat să fie testată.

Femeia consideră că măsura este ilegală, dar reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Timiş spun că nu au încălcat nicio regulă pentru că orice cheltuială legată de testare ar fi suportată de instituţie. Nici în aceste condiţii, femeia nu a dorit să se testeze. “Femeia de serviciu, culmea. Într-o unitate strategică de interes naţional în stare de alertă, femeia de serviciu care face curăţenie între medici şi asistente şi care îi poate infecta pe toţi crează probleme. Nefiind vaccinată, am supus-o testării cu ce test vrea ea. Este o ambiţie, este o nevaccinistă din Piaţa Operei care şi în primăvară vorbea la microfon. E o femeie conflictuală”, a declarat pentru Adevărul Iancu Leonida, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş.

Femeia în cauză s-a mai aflat în centrul unui scandal atunci când a refuzat vaccinarea şi a fost cercetată disciplinar. Atunci, Victor Ţepeş, lider de sindicat în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş, a fost de partea angajatei şi a apărat-o. Acum, Ţepes se declară de partea conducerii instituţiei. Acesta a precizat că sindicatul este de acord cu testarea personalului nevaccinat, cu condiţia ca toate cheltuielile să fie suportate de instituţie, nu de angajaţi. “Doamna nu vrea să fie testată. Nu pot să o ajut în cazul ăsta pentru că încălcăm nişte reguli. Am avut o discuţie cu dânsa, i-am spus că poate să îşi pună în pericol familia. Mi se pare corect să fim testaţi atât timp cât nu suntem vaccinaţi. Doamna spune că nu vrea să se testeze pentru că nu vrea să fie scobită în nas la fiecare trei zile”, a declarat Victor Ţepeş.

Comentarii

comentarii