Adrian Severin a analizat, pe rând, toate motivele care ar fi putut conduce la intoxicarea lansată pe site-ul Euractiv. În ce scop a fost promovat acest scenariu, al dislocării bombelor termonucleare din Turcia și a aducerii lor în România, la Deveselu? Prin eliminare, experimentatul analist politic a ajuns la o concluzie extrem de interesantă. Și anume că scopul urmărit a fost testarea loialității autorităților de la București și, în funcție de reacția acestora, punerea României într-o postură jenantă față de cei mai importanți parteneri NATO și, în primul rând, față de Statele Unite. Din această perspectivă, Severin crede că oficialii noștri au căzut într-o capcană.
Și cred că este adevărat. Dacă Turcia devine un partener NATO nesigur prin escaladarea unor neînțelegeri cu Statele Unite în raport cu predarea-nepredarea clericului Fethullah Gulen, considerat, la Ankara, principalul autor al loviturii de stat eșuate, și dacă același lucru se întâmplă și în raport cu ceilalți parteneri NATO din Uniunea Europeană, motivul fiind, de astă dată, măsurile forte luate de Erdogan, și dacă, în fine, Turcia încheie un parteneriat special cu Federația Rusă, supusă unor sancțiuni adoptate de lumea occidentală, atunci, desigur, și baza militară NATO de la Incirlik devine o mare problemă. Cu atât mai mare cu cât un înalt responsabil al armatei turce a avansat chiar ideea scoaterii acestei baze de sub jurisdicția NATO, iar un înalt oficial al Federației Ruse s-a exprimat public în sensul că această bază militară ar putea fi utilizată de țara șa. Și iată cum, vrad-nevrând, problema dislocării celor 90 de bombe termonucleare de la Incirlik este, de fapt, de actualitate.
Și unde ar putea fi mutată această bază? Cea mai bine poziționată din punct de vedere geostrategic este România. Așa că, vrând-nevrând, autoritățile de la București trebuie să ia această provocare foarte în serios.
Reacția, însă, a fost promptă. Atât Ministerul de Externe, cât și Ministerul Apărării Naționale s-au grăbit să anunțe că sub nicio formă nu poate fi pusă problema aducerii în România, la Deveselu sau în altă parte, a bombelor și echipamentelor aferente. În dispută a intervenit până și Traian Băsescu care, din postura de fost președinte, a demontat întregul scenariu, explicând și un neadevăr. Și anume că Unitatea Militară Deveselu, care de fapt a fost un uriaș aeroport, cu cele 300 de hectare ale sale, nu ar fi capabilă să asigure, în viitor, decolarea și aterizarea aeronavelor purtătoare de armament termonuclear.
Dar dacă, într-un viitor apropiat, așa cum evoluează lucrurile, se va pune totuși, cu seriozitate, problema dislocării, în România, a armamentului termonuclear? Oficialii de la București au omis să ia în calcul această posibilitate. Grăbindu-se să dezmintă nu numai informația în sine, ci orice ipoteză de acest fel, atât Ministerul de Externe, cât și Ministerul Apărării au transmis, de fapt, opiniei pubice interne și extrene, dar și partenerilor noștri din NATO că României nici prin gând nu i-ar trece să sară în ajutorul Alianței la nevoie și să accepte, pe teritoriul ei, armamentul termonuclear. Este evident că Bucureștiul se teme, în primul și în primul rând, de reacția Moscovei. Și temându-se de această reacție, România și-a pus, în mod oficial, coada între picioare.
Și, mă rog frumos, de ce nu am putea analiza, cu luciditate și cu bărbăție, un asemenea scenariu? Insecuritatea României ar fi mai mare sau ar fi mai mică, dacă, pe teritoriul acestei țări, ar exista armament atomic NATO? Ar putea spune și vor spune unii că, în felul acesta, România s-ar transforma într-una dintre cele mai importante ținte nucleare. Și că aceasta ar însemna un risc major pentru supraviețuirea acestui stat. Vor fi însă și analiști care vor demonstra contrariul. Și anume că, indiferent cât ne-ar displăcea să avem pe teritoriul nostru armament termonuclear, garanțiile de securitate pentru România vor crește în felul acesta exponențial. Niciun stat și nici Federația Rusă nu sunt dispuse să atace un stat NATO și o puternică bază nucleară NATO. Prezența armamentului nuclear în România ar reprezenta infinit mai mult decât faimosul Articol 5 din Tratatul NATO și chiar decât scutul antirachetă de la Deveselu.
Când afirm că autoritățile de la București au căzut într-o cursă, mă gândesc în primul rând că, într-un fel, noi am pierdut un examen de loialitate. Nu ne-am arătat gata ca, la nevoie, să ne comportam ca un stat de primă linie NATO. Nu ne-am asumat statutul de stat santinelă, ci am demonstrat că încă avem reminiscențe ale unui discurs politic duplicitar în raport cu aliații noștri. Am șovăit. Și asta nu este deloc bine. Din această perspectivă, diversiunea și-a atins obiectivul. România a fost depunctată.
