Piaţa Victoriei din Timişoara a scăpat de odiosul „aquariu” ridicat cu votul „înţelepţilor” din administraţia Ciuhandu, dar a devenit în ultima perioadă leagănul concertelor de tot felul, care presupun amplasarea unei scene pe care să evolueze artiştii. Până la un punct, este de înţeles, întrucât pieţele centrale din marile oraşe pot fi astfel de repere de divertisment.
Dar la Timişoara este o situaţie specială: în piaţa centrală avem Opera Naţională Română, simbolul nr. 1 al culturii bănăţene şi nu numai. Amplasarea acestor scene care nici nu se mai demontează – pentru că anul 2021 pare să fie inundat de astfel de evenimente, iar ai noştri fac exerciţii – obturează tocmai acest edificiu-simbol (nu mai prea putem spune „superb”, pentru că doar refacerea faţadei după arhitectura iniţială, cu o înălţare în acelaşi stil, ca să respecte regimul de înălţime şi redarea balconului în forma anterioară actualei feţe) ar putea repara greşeala comunisă.
A venit vara, Piaţa Victoriei este punct de atracţie, ghizii îşi plimbă turiştii prin ea, străinii de oraş vor să-şi facă poze cu Opera, dar… unde-i clădirea?
Primarul Nicolae Robu însuşi a sesizat de mai mult timp acest neajuns, dar nu s-a întâmplat nimic. Nu este foarte mare lucru de făcut: scena să fie amplasată spre bd. Republicii şi să elibereze faţada Operei. Organizatorii acestor evenimente şi cei din primăria care le dă autorizaţie au transformat Piaţa Operei, declarată de Ministerul Culturii, în întreg ansamblul ei, în urmă cu 10 ani, MONUMENT ISTORIC. Am ajuns în ridicola situaţie ca obiectivul cel mai vizibil să devină „Băiatul dezbrăcat cu telefonul” din Piaţa Libertăţii.
Cultura unui oraş educat nu se poate reduce la scene cu ţipete imbecile, cu un public adolescentin, amorf precum smoala înfierbântată, care dă din cap în toate părţile şi repetă silabele agramate de pe aceeaşi scenă, la îndemnul „vedetelor” plătite de timişoreni. În acest timp, publicul care vrea să intre la un spectacol de teatru sau de operă nu mai are loc pe poarta din faţă, ci sunt îndrumaţi pe uşa din spate. Nu este o situaţie normală, pentru că Timişoara nu poate fi promovată turistic prin scenele oribile amplasate în Piaţa Operei, ci prin Opera însăşi.
