Acasă Actualitate Schimbări importante în circulația pe Cetății: sens giratoriu provizoriu, semafoare pe intermitent,...

Schimbări importante în circulația pe Cetății: sens giratoriu provizoriu, semafoare pe intermitent, trafic trecut pe partea cealaltă a drumului

DISTRIBUIȚI

Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță modificări ale restricțiilor de trafic de pe bulevardul Cetății, aflat în șantier. De luni, 27 iunie, se vor înlocui șinele și cablurile de tramvai din intersecția Gh. Lazăr – Cetății – Cloșca, astfel că aici va fi amenajată o girație provizorie, iar semafoarele vor fi trecute pe intermitent. De asemenea, traficul va fi trecut de pe partea stângă pe partea dreaptă a bulevardului, dinspre Gh. Lazăr spre Torontalului.

„Se vor executa lucrări de refacere a terasamentului căii de rulare a tramvaiului,  înlocuirea șinelor și montajul cablurilor în intersecția str. Gheorghe Lazăr – bd. Cetății – str. Cloșca, începând cu data de 27.06.2022 (ora 9) până în data de 28.11.2022. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a circulației rutiere în această intersecție se va amenaja o girație provizorie pe perioada  lucrărilor, instalațiile de semaforizare funcționând pe intermitent.

De asemenea, în perioada menționată traficul va fi dirijat de pe partea stângă pe partea dreaptă a bulevardului Cetății dinspre str. Gheorghe Lazăr spre Calea Torontalului, iar pe partea stângă a bulevardului Cetății  se va circula în regim de sens unic de la str. Gheorghe Lazăr până la intersecția cu str. Matei Basarab”, transmit reprezentanții municipalității.

Comentarii

comentarii