Acasă Actualitate Schimbări în componenţa Consiliului Local Timişoara şi a CJT

Schimbări în componenţa Consiliului Local Timişoara şi a CJT

DISTRIBUIȚI

Doi consilieri locali şi doi consilieri judeţeni din Timiş au acces în viitorul parlament, în urma alegerilor din decembrie. Locul lor va fi luat de următorii candidaţi pe listele de consilieri de la alegerile locale din iunie. Cei mai dezavantajaţi sunt liberalii, care sunt obligaţi să cedeze un loc în favoarea celor de la Partidul Conservator. La Consiliul Local Timişoara, în locul viceprimarului Sorin Grindeanu, ce merge în parlament, vine medicul Florică Bârsăşteanu (foto). Locul de consilier local al lui Petru Ehegartner (PNL), ce pleacă în Senat, va fi luat de un membru al PC, inginerul Nistor Pavel Geană. La Consiliul Judeţean Timiş, în locul lui Călin Tiuch (PSD), ce a ajuns deputat, va fi luat, cel mai probabil, de Marina Rodica Radu, directorul unei firme private. Locul de consilier judeţean al preşedintelui PP-DD Timiş, Adrian Diaconu, va fi ocupat de fostul primar de Sânandrei, Dorel Demea. Ciudat este că liberalii vor avea în Consiliul Local Timişoara un om mai puţin. Conform listelor comune ale USL, următoarea poziţie aparţine Partidului Conservator.

 

Comentarii

comentarii