Acasă Economic Scholz Recycling Timişoara – o nouă companie din grupul Rematinvest

Scholz Recycling Timişoara – o nouă companie din grupul Rematinvest

DISTRIBUIȚI

Reciclarea deşeurilor a devenit în România o adevărată industrie, stimulând dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi implicit dezvoltarea întregii economii. Activitatea de reciclare a deşeurilor oferă surse alternative de materii prime şi contribuie la reducerea presiunii poluante a deşeurilor asupra mediului. Utilizarea eficientă şi sigură a resurselor globale din punct de vedere al efectului pe care îl au asupra mediului înconjurător contribuie la calitatea generală a vieţii pe planeta noastră, atât pentru noi, dar mai ales pentru generaţiile următoare. Grupul Rematinevest îşi aduce propria contribuţie la conservarea energiei şi protejarea mediului înconjurător prin reciclarea materialelor refolosibile şi reintroducerea acestora în circuitul industrial. Rematinvest a fost înfiinţată în anul 2003, ca o societate cu răspundere limitată cu capital româno-german. Societatea are sediul administrativ în Cluj-Napoca, de unde se conduc toate operaţiunile grupului şi unde s-a întocmit strategia de dezvoltare a acestuia. Partenerul companiei este firma germană Scholz AG, unul din cei mai mari reciclatori de fier vechi din Europa. Situată în Cluj-Napoca – centrul economico-financiar al Transilvaniei, Rematinvest constituie o punte de legatură între procesatorii de fier vechi din zonă şi oţelării.
Pentru a face faţă competiţiei crescânde de pe această piaţă, este esenţială satisfacerea la un grad ridicat a solicitărilor clientului privind calitatea produselor livrate. Acest lucru se poate realiza doar dispunând de utilaje performante şi moderne pentru prelucrarea şi manipularea materialelor, dar şi de personal dedicat care să conştientizeze importanţa calităţii. Împreună cu societăţile din cadrul grupului, Rematinvest a devenit în scurt timp unul dintre cei mai mari procesatori de materiale reciclabile din România. Cu o tradiţie de peste o jumătate de secol, societăţile din grup desfăşoară o gamă diversă de activităţi în domeniul colectării, prelucrării şi comercializării materialelor refolosibile (metale feroase şi neferoase, hârtie), la un înalt nivel de calitate, nivel impus de piaţă şi de cerinţele standardelor. La sfârşitul acestei luni va avea loc lansarea oficială a firmei Scholz Recycling, cea mai tânără societate din grupul Rematinvest, care are sediul în Timişoara. Scholz Recycling a fost înfiinţată în anul 2005, punându-şi bazele şi consolidându-se până în 2008, 2009 fiind anul de începere a activităţii de reciclare. În momentul de faţă, punctul de lucru din Săcălaz se întinde pe o suprafaţă de 40 000 mp şi dispune de o hală cu suprafaţa de 2000 mp şi 500 de mp de birouri. Scholz Recycling foloseşte cele mai moderne utilaje de reciclare dintre care amintim: sredder Linderman (500 cp) şi foarfecă Linderman (800 tf).  Activitatea efectivă a Scholz Recycling a început în anul 2009.

Comentarii

comentarii