Acasă Economic “Scorseze Security International”, firma care păzește RAR Timiș, sub ancheta DIICOT

“Scorseze Security International”, firma care păzește RAR Timiș, sub ancheta DIICOT

DISTRIBUIȚI

Scorseze Security“Scorseze Security International” SRL a intrat sub lupa procurorilor, care au probe că firma de pază a introdus în contabilitate facturi pentru mărfuri fictive în valoare de peste 259,50 milioane lei. Un număr de 5 suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar dosarul a fost înaintat la Tribunalul Neamţ însoţit de referat cu propunere de arestare preventivă. În cauză au fost efectuate un număr de 6 percheziţii pe raza judeţelor Neamţ, Galaţi şi municipiul Bucureşti. Suportul informativ şi tehnic a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ împreună cu lucrătorii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ efectuează cercetări faţă de 5 suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală. Ca mod de operare specific al suspecţilor cercetaţi, s-a reţinut identificarea şi preluarea prin intermediari a unor societăţi comerciale care aveau în posesie sau care puteau să obţină documente cu regim special, utilizate în comerţul cu material lemnos şi folosirea ulterioară a acestor documente, precum şi a unor facturi şi chitanţe completate fictiv, pentru a se atesta livrarea către societăţile comerciale beneficiare a unor cantităţi importante de mărfuri, în special material lemnos primar şi secundar.
În perioada 2012-2014, sub coordonarea liderilor grupării infracţionale cercetate, intermediarii completau în mod fictiv acele documente care ulterior erau trimise beneficiarilor, în scopul introducerii în contabilitatea societăţii comerciale respective, pentru scăderea artificială a bazei impozabile. Suspecţii au organizat întocmirea în fals şi emiterea unor facturi, prin care se atesta în mod fals livrarea unor cantităţi mari de marfă, cu o valoare ridicată către SC “Scorseze Security International” SRL Bucureşti.

Facturi emise de o societate comercială de tip “fantomă”

Ca urmare a organizării acestei activităţi infracţionale, în numele SC “Cogicomconstruct Primtrans” SRL au fost întocmite în cursul anului 2014 mai multe facturi, prin care se atesta în mod fictiv că această societate comercială ar fi livrat în perioada 2102-2014 către SC “Scorseze Security International” SRL cantităţi imense de mărfuri, în valoare totală de 113.919.508,1 lei, după cum urmează: în cursul anului 2012 – în valoare de 58.543.839,20 lei; în cursul anului 2013 – în valoare de 52.975.668,86 lei; în cursul anului 2014 – în valoare de 2.400.000,00 lei. Aceste facturi, emise de o societate comercială de tip “fantomă”, aflată de la data de 16.10.2013 în procedură de insolvenţă, au fost înregistrate în contabilitatea SC “Scorseze Security International” SRL, având drept rezultat degrevarea artificială şi ilicită a acestei societăţi comerciale de plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, cu titlu de taxe şi impozite. Suspecţii au folosit pentru realizarea scopului infracţional arătat şi SC “Starlet Wood” SRL Bistriţa, judeţul Neamţ, precum şi SC “Domexim Team” SRL Vânători Neamţ.
Probele obţinute în cauză au arătat că aceste două societăţi comerciale, respectiv SC “Starlet Wood” SRL şi SC “Domexim Team” SRL au fost folosite de către membrii grupării infracţionale cercetate pentru emiterea unor facturi fictive către SC “Scorseze Security International” SRL, în total, prin cele trei societăţi fantomă fiind facturate în mod fictiv, mărfuri în valoare totală de 145.585.993 lei, cu un prejudiciu estimat în dauna bugetului de stat în sumă de 34.940.638 lei.
“Scorseze Security International” a cunoscut o evoluţie spectaculoasă. Timp de 3 ani la înfiinţare, din septembrie 2003, a avut raportări modeste atât ca număr de angajaţi, cât şi ca cifră de afaceri şi profit. În 2007 însă sare la 1.700 de angajaţi, de la doar 252 de angajaţi în anul anterior. Şi cifra de afaceri creşte de la 5.937.928 lei, în anul anterior, la 13.679.590 lei, din care raportează un profit de 1.011.498 lei. Profitul creşte de la an la an, astfel că pentru 2013 acesta este de 6.826.592 lei. Cifra de afaceri aferentă acestui an a fost de 81.932.331 lei, iar numărul mediu de angajaţi a fost de 3.505 salariaţi.

Spargere la RAR Timiș, obiectiv păzit de Scorseze Security International

Compania ”Scorseze Security International” este firma care se ocupă cu paza obiectivelor Registrului Auto Român la nivel național și, implicit, al filialei din județul Timiș. Aici a avut loc în urmă cu două luni o spargere cel puțin suspectă. Angajații au descoperit pe data de 2 octombrie 2014, la ora 7:00, că instituția a fost prădată, singurul obiect dispărut fiind seiful în care erau aproximativ 7.000 de lei.. În perioada jafului sistem de supraveghere al imobilului era format din cei doi paznici angajați ai firmei mai sus amintite.

Comentarii

comentarii