Acasă Actualitate Scriitorul timişorean Petru Ilieşu, între paginile revistei “La Toscana Nuova”

Scriitorul timişorean Petru Ilieşu, între paginile revistei “La Toscana Nuova”

DISTRIBUIȚI

Repere ale culturii timişorene reuşesc adesea să străbată adesea dincolo de graniţe, prin diferite manifestări artistice, culturale, ştiinţifice. Unul dintre acestea este scriitorul timişorean Petru Ilieşu, care a apărut, recent, în paginile revistei “La Toscana Nuova”, într-un material semnat de CARLO CIUCCHI PICCHIO, dedicat, între altele, Timişoarei 2023, Capitala Europeană a Culturii.

Scriitor şi editor, Petru Ilieşu s-a născut la 12 septembrie 1951, în Timişoara. După ce a terminat Liceul “E. Murgu” din oraş, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, apoi a urmat cursuri de specializare pe problematică socială şi management desfăşurate în Danemarca, Suedia, Marea Britanie şi Federaţia Rusă.

Petru Ilieşu a fost regizor de teatru experimental, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Timiş, preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Umanitare Timişoara, apoi director (editor) la Editura Planetarium, Timişoara, preşedinte fondator al Fundaţiei “Timişoara ’89”, redactor la ziarul Timişoara.

A avut multiple colaborări cu publicaţii literare din ţară şi străinătate, iar activitatea i-a fost recunoscută prin acordarea Premiului Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara (1996), Diplomei de excelenţă a Primăriei Municipiului Timişoara pentru întreaga activitate şi promovarea imaginii oraşului Timişoara (2006) şi Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara, (2007).

 

Comentarii

comentarii