Acasă Actualitate Scumpirea gigacaloriei încinge spiritele la Timişoara

Scumpirea gigacaloriei încinge spiritele la Timişoara

259
DISTRIBUIȚI

Cel mai fierbinte subiect al ultimelor zile, la Timişoara, rămâne intenţia municipalităţii de a majora preţul energiei termice facturată timişorenilor cu 15%, începând cu 1 august. Dacă mulţi timişoreni s-au declarat împotriva acestei idei, nici consilierii locali democrat-liberali, aflaţi în opoziţie la nivel local, nu au ratat ocazia de a se declara împotriva ideii susţinută de PNŢCD şi PSD. Interesant este că şi liberalii, colegi de alianţă locală cu ţărăniştii, se declară împotriva majorării preţului gigacaloriei. Preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, consideră inoportună această majorare la ora actuală, mai ales înainte de a se clarifica alte aspecte. „Considerăm că se recurge prea uşor la împovărarea suplimentară a cetăţeanului pentru acoperirea deficitelor financiare constituite la Colterm, fără a se lua mai întâi alte măsuri”, spune Robu, considerând că ar trebui, înainte de a se majora preţurile, să se reducă costurile de producţie ale Colterm, să se „cureţe” lista asistaţilor social prin controale serioase şi să se insiste la guvern pentru plata restanţelor faţă de Municipiul Timişoara. Totuşi, Nicolae Robu reiterează interesul de a continua alianţa locală cu PNŢCD, în ciuda acestei diferenţe punctuale de opinie.

„Nu se amână nimic”

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost deranjat de faptul că preşedintele PNL Timiş a ieşit cu aceste remarci într-o conferinţă de presă înainte de a le discuta în întâlnirea Alianţei pentru Timiş, la care liberalii nu şi-au trimis niciun reprezentant. În plus, chiar dacă Valentin Moldovan, consilier municipal PNŢCD, susţinea că, foarte probabil, proiectul de hotărâre privind scumpirea încălzirii va fi retras de pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, primarul Ciuhandu neagă acest lucru. „Sigur că proiectul va intra pe ordinea de zi. Nu se amână nimic”, a declarat primarul Ciuhandu. Până una-alta, proiectul de hotărâre figurează pe ordinea de zi anunţată pentru plenul de marţi al Consiliului Local Timişoara şi dacă nu va fi retras în debutul şedinţei, consilierii locali îl vor supune la vot. Iar liberalii şi democrat-liberalii anunţă că vor vota împotrivă.

Comentarii

comentarii