Acasă Administraţie Se așteaptă demararea construcției la noul centru Dumitru Ciumăgeanu

Se așteaptă demararea construcției la noul centru Dumitru Ciumăgeanu

DISTRIBUIȚI

Constructorul care a semnat cu Consiliul Județean Timiș este aproape de demararea lucrărilor de ridicare a uneia dintre cele mai moderne școli incluzive din n țară. Primul pas spre noul centru „Dumitru Ciumăgeanu” a fost făcut în primăvară, când a fost semnat contractul de proiectare și execuție cu compania care a câștiga licitația.

“Acum, ne apropiem rapid de pasul al doilea, începerea lucrărilor efective de construire a unuia dintre cele mai moderne Centre Școlare pentru Educație Incluzivă din țară – „Dumitru Ciumăgeanu”. Constructorul urmează să intre pe terenul din Giroc, unde se va afla noul centru Ciumăgeanu, estimez că în aproximativ două săptămâni și să înceapă lucrările efective. Până acum au lucrat la proiectare.”, spune Alexandru Iovescu, vicepreședintele CJT.

Noul centru va fi unul modern.

“Va rezulta un centru pentru viitorul copiilor cu cerințe educaționale speciale din județul nostru! Săli pentru clasele pregătitoare ale școlii, grădiniță, o sală de gimnastică medicală, sală de mese, grădină senzorială, spații exterioare amenajate, aproape 5.000 de mp dedicați învățământului. Noul spațiu va permite și creșterea capacității de școlarizare cu peste 50%”, a mai spus Iovescu.

Construcția corespunde standardelor nZEB (nearly Zero Energy Building), care implică un consum energetic aproape de zero și va avea spații moderne, adaptate pentru recuperarea și integrarea copiilor în comunitate.

Comentarii

comentarii