Acasă Actualitate Se caută preşedinţi pentru secţiile de votare din Timişoara

Se caută preşedinţi pentru secţiile de votare din Timişoara

401
DISTRIBUIȚI

Cei care doresc să ocupe funcţia de preşedinte de secţie de votare sau locţiitor al acestuia pot depune o solicitare la Primăria Timişoara, începând de luni, 23 aprilie. Persoanele care doresc să îşi exprime disponibilitatea de a deţine aceste funcţii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege (să aibă, de regulă, studii juridice sau cel puţin studii medii, nu fac parte din niciun partid sau formaţiune politică, nu sunt candidaţi sau rude ale candidaţilor până la gradul doi inclusiv şi au exerciţiul drepturilor electorale), pot depune solicitarea la Primăria Municipiului Timişoara, etajul 1, camera 103, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 13.30, iar în zilele de marţi şi joi şi între orele 15.30 şi 17.00. În momentul depunerii solictării, persoanele în cauză trebuie să aibă asupra lor actul de identitate şi diploma de studii în copie.

Comentarii

comentarii