Acasă Actualitate Se inaugurează oficial Consulatul Onorific al Republicii Ungare la Timişoara

Se inaugurează oficial Consulatul Onorific al Republicii Ungare la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Inaugurarea oficială a Consulatului Onorific al Republicii Ungare la Timişoara va avea loc în data de 1 octombrie, de la ora 18.30, la Opera Romană din Timişoara. Evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie, urmată de un spectacol şi o recepţie.
În cadru protocolar, intonarea imnurilor Ungariei şi României va fi urmată de alocuţiunile oficialităţilor. Un moment simbolic al festivităţii va fi cel în care Excelenţa Sa, Oszkar Fuzes, ambasadorul Ungariei, va înmâna consulului onorific, dr. Zoltan Panczel, steagul Ungariei, simbol al prezenţei reprezentanţei diplomatice onorifice din Timişoara. Spectacolul festiv, intitulat „Esenţe”, este o producţie a companiei de renume internaţional EXPERIDANCE, din Ungaria. După performance-ul coregrafic, va avea loc o recepţie organizată pe două nivele – în foaier şi respectiv în Holul cu Oglinzi al Operei. La atmosfera seratei inaugurale vor mai contribui violoniţtii formaţiei „Rajko Orchestra” din Ungaria şi Cvartetul de coarde condus de Marta Teglas.

Comentarii

comentarii