Acasă Uncategorized Se întâmplă ceva ciudat cu Pământul. Ce spun cercetătorii?

Se întâmplă ceva ciudat cu Pământul. Ce spun cercetătorii?

DISTRIBUIȚI

se intampla pamantContinentul antarctic se ridică rapid, cu cel puţin 15 mm pe an, mult mai repede decât poate fi explicat prin topirea calotei glaciare. Oamenii de ştiinţă cred că secretul se găseşte sub scoarţa terestră: în această regiunea Pământului, mantaua terestră – stratul de materie topită – este mult mai fluidă şi curge mai rapid decât în alte zone.

În unele locuri, calota glaciară antarctică atinge grosimi de peste 4 km –informează descopera.ro.

Totuşi, ea a început să se subţieze în ultimii ani, gheaţa topindu-se ca urmare a schimbărilor climatice. În urma topirii, continentul se ridică – analog unei saltele elastice care se „decomprimă” atunci când cineva se ridică de pe ea.

Cercetări anterioare sugeraseră că această ridicare ar fi foarte lentă, dar un studiu internaţional recent, realizat pe baza datelor de la 7 staţii GPS din nordul Peninsulei Antarctice, arată că, dimpotrivă, ridicarea este neobişnuit de rapidă – de cel puţin 15 mm pe an. Unele modele arată că, în regiunile unde topirea este mai accentuată, ridicarea ar putea fi chiar de până la 47 mm pe an.

O asemenea ridicare nu poate fi pusă doar pe seama topirii gheţii, spun oamenii de ştiinţă; trebuie să existe o altă cauză care determină o ridicare atât de rapidă a continentului.
Ipoteza avansată de specialişti implică unele caracteristici ale mantalei terestre în această zonă a Pământului.

La 400 km adâncime sub partea nordică a Peninsulei Antarctice, partea superioară a mantalei ar fi de minimum 10 ori mai puţin rezistentă la curgere – cu alte cuvinte, mai puţin vâscoasă – decât se credea; de asemenea, aici mantaua ar putea mai puţin vîscoasă decât sub alte părţi ale continentului.

Această manta mai fluidă permite ridicarea mai rapidă a scoarţei terestre în nordul Peninsulei Antarctice, pe măsură ce gheţarii se topesc , reducând presiunea asupra scoarţei. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în jurnalul Earth and Planetary Science Letters.

Sursa: Live Science

Comentarii

comentarii