Acasă Actualitate Se va întâmpla la Timișoara: Manifestare de 40 de zile în fața...

Se va întâmpla la Timișoara: Manifestare de 40 de zile în fața Maternității Odobescu cu mesaje pentru viață

DISTRIBUIȚI

40 de zile vor manifesta reprezentanți ai societății civile, de diferite confesiuni, la Timișoara, pentru viață. O manifestare care atenționează asupra numărului tot mai mare de avorturi va avea loc în urbea de pe Bega. Manifestanții vor fi prezenți în fața Maternității Odobescu din Timișoara, timp de 40 de zile, începând cu 14 februarie, cu pancarte pro viață. Vor fi acolo de la ora 7 la ora 19, într-o manifestare tăcută…

Campania „40 de zile Pentru Viață” de la Timișoara este o campanie civică, inițiată doar în nume personal de creștini de diferite confesiuni din Timișoara, nu în numele unei biserici sau al unei organizații sau instituții.

Organizatorii transmit că Timișul este pe locul doi la nivel național, cu puțin peste 4000 avorturi/an, din care 251 la adolescente între 15-19 ani (conform datelor Ministerului Sănătății furnizate de INS, 2015).

Inițiatorii campaniei transmit că vor să conștientizeze opinia publică cu privire la valoarea vieții intrauterine și să atragă atenția asupra consecințelor negative ale avortului.

„Fiecare ființă umană are dreptul la viață, conform Declarației universale a Drepturilor omului, dorim să fim o voce a copiilor nenăscuți, cerându-i lui Dumnezeu să oprească avorturile în Timișoara și în România”, transmite Claudiu Petre Morar, în numele comitetului de organizare.

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii