Acasă Eveniment Se verifică terenurile cu ambrozie din Timișoara! Momentan, amenzi doar pentru cele...

Se verifică terenurile cu ambrozie din Timișoara! Momentan, amenzi doar pentru cele neîngrijite în general

DISTRIBUIȚI

Începând de la 1 iulie, Poliția Locală Timișoara verifică terenurile ale căror proprietari au fost somați să curețe ambrozia, peste 300 la număr. În cazul acestora, până la 15 iulie se dau doar avertismente, după care se dau amenzi. Momentan, polițiștii locali au identificat 11 terenuri cu ambrozie netăiată. Totuși, aceștia au dat și amenzi în cazul terenurilor neîngrijite, nu neapărat care au ambrozie. Și chiar 22, în valoare totală de 48.500 de lei.

„De la 1 iulie, au urmat verificările privind măsurile luate de proprietari în urma somațiilor, fiind verificate 25 de terenuri și 8 organizări de șantiere. Aici s-a constatat că 11 dintre acestea nu au luat măsura distrugerii ambroziei, fiind aplicate sancțiuni cu avertisment, așa cum prevede legea, în cazul a 6 terenuri și 5 șantiere, iar în cazul în care nici după aceste măsuri nu se vor cosi locațiile, urmează sancțiuni contravenționale, de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice”, transmit reprezentanții Poliției Locale în legătură cu terenurile cu ambrozie.

Tot aceștia vorbesc și despre terenurile neîngrijite: „Pe lângă aceste verificări, polițiștii locali au mai luat măsuri și în cazul terenurilor neîntreținute, necosite și neigienizate de pe raza municipiului Timișoara, fiind aplicate, în intervalul mai – iulie, un număr de 22 de sancțiuni în valoare de 48.500 lei, conform HCL 371/2002. Verificările pe aceste linii continuă”.

Comentarii

comentarii