Acasă Cultura Seară dedicată celor mici la Filarmonică

Seară dedicată celor mici la Filarmonică

DISTRIBUIȚI

Cum stagiunea de concerte a Filarmonicii „Banatul” este pe sfârşite, iar zilele de şcoală la fel, programul simfonic de vineri, 19 iunie, de la ora 19, la sala “Capitol”, a fost conceput ca o sărbătoare pentru micii melomani, care sunt astfel însemnaţi să-şi ia părinţii şi bunicii de mână, programul fiind gustat de toate vârstele. Maestrul Gheorghe Costin, dirijorul concertului de vineri seara, a propus “Carnavalul animalelor”, o mică suită compusă de Camille Saint-Saëns în 1886, pe când se afla în vacanţă într-un sătuleţ din Austria, şi “Petrică şi lupul” – o lucrare de Serghei Prokofiev, comandata de comisia centrala a Teatrului de copii din Moscova, în 1936. “Carnavalul animalelor” a fost scrisă pentru un mic grup de instrumentişti şi durează cam 23 de minute. “Saint-Saëns era destul de îngrijorat că această mică şi veselă lucrare s-ar putea să-i afecteze reputaţia sa de compozitor serios, nebănuind nici o clipă că, dimpotrivă, mica suită l-a făcut deosebit de cunoscut şi popular iubitorilor de muzică, în plus cucerind admiraţia copiilor”, ne spune despre piesă concert-maestrul dr. Mircea Tătaru. “Petrică şi lupul”, terminată în patru zile, o mică povestioară muzicală, a fost scrisă pentru o formaţie mică, fiecare instrument sau grup de instrumente reprezentând un alt personaj din poveste. Prokofiev a inclus în partitură şi un povestitor care să explice pe îndelete atât acţiunea, cât şi rolul fiecărui instrument. Vineri seara, povestitorul va fi Mihai Prelipceanu. Interpretat de Filarmonica Banatul Timişoara şi Teatrul de păpuşi din Zrenianin – Serbia, “din spectacol nu vor lipsi povestitori, păpuşi, dulciuri şi răcoritoare, toate oferite în dar… că aşa e la sărbători”, ne mai spune Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul.

Comentarii

comentarii