Acasă Cultura Seara chitarelor, la Bastionul Theresia Timișoara

Seara chitarelor, la Bastionul Theresia Timișoara

DISTRIBUIȚI

În cadrul Festivalului internațional de muzică nouă Intrada 2019 Timișoara, director artistic, Sorin Petrescu, va avea loc, joi, 21 noiembrie, de la ora 19, la Bastionul Theresia – Mansardă, un inedit concert intitulat ”Seara chitarelor”

Evenimentul se desfășoară, în parteneriat cu Asociația Compania Volutarte Timișoara. Își vor da concursul soliștii Stefan Salarevic din Serbia și Frederik Munk Larsen din Danemarca.

Festivalul Internațional de Muzică Nouă Intrada, ajuns la a VI-a ediție, se desfășoară la Timișoara în intervalul 15-22 noiembrie. Tema aleasă de maestrul Sorin Petrescu, directorul artistic al festivalului, pentru această ediție este: Urme, vestigii, relicve.

Festivalul prilejuiește întâlnirea cu muzica zilelor noastre, cu creatorii ei din întreaga lume și cu interpreții care au profesionalismul și probitatea de a o aborda și oferi publicului. Ca de obicei, paleta artelor conexe este surprinzător de bogată, după cum fericit-surprinzătoare este și asocierea cu entități și evenimente ce prefigurează chipul cel nou al culturii noastre comunitare.

Comentarii

comentarii