Acasă Cultura Seară specială cu vibrații spaniole și latino americane, la Medicis Timișoara

Seară specială cu vibrații spaniole și latino americane, la Medicis Timișoara

DISTRIBUIȚI

Clinicile Medici’s, de pe bv. Circumvalațiunii nr. 8-10, și Consulatul Onorific al Mexicului la Timișoara au organizat o amplă prezentare de carte ”3 laureați Nobel de limba spaniolă la Medici’s Academica Timișoara (librăria Cartea de Nisip),”, joi 5 septembrie, de la ora 19.00.

Este vorba de scriitorii Octavio Paz (Mexic), premiul Nobel pentru literatură, 1990; Camilo Jose Cela (Spania), premiul Nobel pentru literatură, 1989 și Mario Vargas Llosa (Peru), premiul Nobel pentru literatură, 2010.

Despre viața și activitatea literare a celor trei mari scriitori a vorbit prof. Alexandru Oravițan, de la Universitatea de Vest Timișoara.

De asemenea, prof. Ilinca Ilian a făcut o prezentare specială a pătrunderii și prezenței literaturii latino-americane și spaniole în țara noastră și în Timișoara de-a lungul timpului.

Practic, a fost un panoramic român și spaniol în capitala Banatului.

La manifestare au participat oameni de cultură, din business, din mediul universitar sau studenți. 

A fost o seara specială cu vibrații spaniole și latino americane, o seară culturală, la Timișoara.

La eveniment au participat: E.S. José Guillermo Ordorica Robles, ambasador al Mexicului în România, dr. Adrian Bădescu, consul onorific al Mexicului la Timișoara, ing. Rufino Delgado Montenegro, consul onorific al Republicii Peru la Timișoara.

”A fost o seară de diplomație culturală realizată cu suportul Universității de Vest Timișoara, Consulatul Onorific al Mexicului la Timișoara, Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara, Consulatul Onorific al Peru la Timișoara, clinicilor Medici’s Timișoara și librăriei Cartea de Nisip, Librarium. Trebuie să spunem că Mexicul, Spania, Peru și celelalte țări latino americane sunt un pol cultural foarte important al culturii universale, iar medicina are o latură artistică și una culturală”, a spus dr. Adrian Bădescu.

Seara a cuprins și un recital de poezie spaniolă, mexicană și peruană și muzică de chitară spaniolă de Horia Crișovan.

Comentarii

comentarii