Acasă Actualitate Ședință de plen solemnă, la Consiliul Local Timișoara, dedicată comemorării eroilor Revoluției...

Ședință de plen solemnă, la Consiliul Local Timișoara, dedicată comemorării eroilor Revoluției din Decembrie 1989

DISTRIBUIȚI

Tradiția a fost respectată și în acest an și Consiliul Local Timișoara a organizat o ședință solemnă dedicată comemorării Revoluției din Decembrie 1989. La sediul Filarmonicii Banatul numărul celor prezenți la acțiunea care are loc la 31 de ani de la debutul acelor evenimente a fost unul mai mic decât în alți ani, din motive de securitate medicală. De asemenea, și atmosfera a fost una mult mai liniștită, adecvată unui asemenea moment.

Ședința solemnă a fost condusă, în premieră, de Dominic Fritz, iar oaspete de onoare la acțiune a fost ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman

Întâlnirea a debutat cu intonarea piesei scrisă de Ilie Stepan, dedicată Revoluției și devenită imn al orașului. Participanții au urmărit pe un ecran instalat în sală, mai multe imagini cu momente din timpul evenimentelor din 1989.

„Acum 31 de ani, timișorenii, inclusiv mulți dintre cei prezenți aici, au decis că le-a ajuns cuțitul la os. De dragul copiilor și al nepoților au făcut primul pas pentru a elibera poporul român de lanțurile grele de fier ale comunismului. (…) Sute de români au plătit prețul suprem pentru a dobândi libertatea de care se bucură astăzi. (…) Din păcate, România încă mai are de lucru pentru a elimina ultimele vestigii ale unui sistem comunist corupt care a strivit poporul sub cizma opresiunii numai pentru ca o elită restrânsă să se poată bucura de o viață luxoasă. Am văzut și în ultimii ani cum afectează corupția viața noastră de zi cu zi, de la infrastructură de slabă calitate, în întreaga Românie, până la tragediile cauzate de incendiile de la Colectiv și de la Piatra Neamț. De ajuns! Statul de drept, transparența și egalitatea trebuie să câștige. Trebuie luate măsurile pentru ca România să își pună în aplicare întregul potențial și să devină un exemplu grăitor pentru vestul Europei și pentru tot mapamondul. O democrație stabilă, prosperă și sigură. Haideți să ne amintim de sacrificiile celor care au luptat pentru libertate și să nu le dezonorăm amintirea, prin întoarcerea către trecut.”, a  declarat Zuckerman, la debutul ședinței.

Pentru Dominic Fritz, conducerea unei ședințe de plen solemne a fost o premieră. El a menționat faptul că la Timișoara au trăit împreună mai multe nații, cu diferite culturi, iar acest mix multietnic a fost și unul dintre motivele care au dus la declanșarea evenimentelor de atunci. De asemenea, el a vorbit despre una dintre eroinele ”tăcute” ale Revoluției, Edita Reiter.

„De ce a pornit Revoluția tocmai în Timișoara? Timișoara a fost prima pentru că libertatea a fost întotdeauna în spiritul orașului. A fost spațiul în care au trăit în libertate și respect reciproc oameni din diferite popoare, de diferite limbi și culturi. Această tensiune creatoare a fost creuzetul pentru decembrie 89. Timișoara acelor zile este un puzzle format din toate aceste istorii personale, iar una dintre ele o să o împărtășesc, azi. Femei și bărbați care au luat un mic dejun, s-au îmbrăcat, și-au îmbrățișat copiii, și-au privit părinții și au plecat de acasă să moară. Unul dintre acești oameni este Edita Reiter. Povestea Editei a rezistat timpului pentru că moartea ei a marcat pe altcineva, pe viață. Era 19 decembrie 1989 și, cu o zi mai devreme, Geta împlinise 35 de ani. Voia să meargă la niște prieteni care, în mod îngrijorător, nu apăruseră la mica serbare de ziua ei. Lângă Spitalul Județean o Dacie opri brusc lângă Geta și a lăsat în drum trupul fără însuflețire al unei fete. O fată mignonă în jeanși roșii, Geta încă-i mai vede și azi. A apucat să-i scoată buletinul din haină și să-i verifice numele și adresa, înainte ca, tot de nicăieri, să apară o salvare, în care doi brancardieri să încarce trupul femeii. Victima se numea Edita Reiter, lucra la Institutul de Sudură și Încercare a Materialelor, plecase să-i ia medicamente mamei sale în vârstă și nu s-a mai întors. 31 de ani mai târziu, consideră ca schimbarea s-ar fi putut produce fără victime și că acea femeie avea dreptul să trăiască”, a  spus Dominic Fritz.

„Ziua Revoluției în Timișoara este în fiecare zi, pentru că în fiecare zi avem datoria să ne trăim viețile în libertate, adevăr, demnitate, solidaritate și aspirația la o viață la bună, azi și pentru totdeauna. Și acesta este mesajul viu al Revoluției.”, a mai subliniat Fritz.

Program de manifestări

Seria acțiunilor dedicate comemorării evenimentelor din Decembrie 1989 continuă pe parcursul acestor zile.

Astfel, la Centrul Multifuncțional Bastion s-a deschis, la ora 12, expoziția de artă „Remember 89: Momente, Oameni, Fapte – 31 de ani de la declanșarea Revoluției Române din Decembrie 1989 la Timișoara”, iar la ora 13 s-a lansat cartea „1989 pe înțelesul tututor” – autor Adrian Kali, tot la Centrul Multifuncțional Bastion. La ora 18 are loc un moment de reculegere și aprinderea „Candelelor Nemuririi”, în Piața Victoriei, iar la ora 23.45 o Liturghie la Biserica Martirilor.

Ziua de 17 decembrie este zi de doliu. La ora 10, la Catedrala Mitropolitană va avea loc slujba de pomenire a eroilor martiri, cu depunere de coroane (ora 10.30) la Monumentul Crucificării din Piața Victoriei. La ora 14, la Cimitirul Eroilor, va avea loc slujba de pomenire a eroilor martiri, cu depunere de coroane și parastas.

În 18 decembrie, la ora 18.00 va fi organzată o depunere de candele, Catedrala Mitropolitană. Pe 20 decembrie, de la ora 12 se vor declanșa sirenele din oraș pentru a marca dobândirea de către Timișoara a statutului de oraș liber de comunism.

Comentarii

comentarii