Acasă Administraţie Șeful CJT și consului Ungariei la Timișoara au discutat despre o conexiune...

Șeful CJT și consului Ungariei la Timișoara au discutat despre o conexiune rapidă spre M43 și despre o pistă de biciclete spre Szeged

277
DISTRIBUIȚI

Administrația județeană timișeană propune construirea unui nou pod peste Mureș, în Cenad, care să permită o conexiune mai rapidă spre autostrada din Ungaria. De asemenea, discuțiile realizate de Alin Nica, președintele CJT și consulul onorific al Ungariei la Timișoara, Tamás Péter, au mai abordat ideea unei piste continue de biciclete Timișoara – Szeged, dar și reluarea circulației feroviare pe vechea rută Timișoara – Jimbolia – Kikinda – Szeged.

Acum, de actualitate este o cursă ciclistă între Timișoara și Szeged. Aceasta a fost inițiată de Asociația Bastion, al cărei președinte este chiar consulul onorific al Ungariei la Timișoara. Va fi un eveniment de anvergură, organizat pe parcursul a două zile ( sâmbătă-duminică) care să lege comunitatea de bicicliști de o parte și de alta a graniței, inclusiv prin acțiuni culturale organizate pe traseu, la punctele de odihnă.

De asemenea, Timișul dorește promovarea unor proiecte noi împreună cu județul vecin Csongrád-Csanád. Este vorba de o conexiune mai rapidă a zonei de vest a județului cu autostrada M43-A1, prin construirea unui pod peste Mureș la Cenad, de crearea unei piste de biciclete între Timișoara și Szeged și de elaborarea studiului de fezabilitate pentru refacerea căii ferate Timișoara – Jimbolia – Kikinda – Szeged, în vederea intensificării legăturilor în cadrul Euroregiunii DKMT.

Aceste idei au fost agreate și de vecinii din Ungaria. Pe de altă parte, Timișul dorește să cunoască experiența părții maghiare în domeniul prelucrării legumelor și fructelor, în timp ce din județul vecin există pentru investiții în dezvoltarea domeniului hotelier, direcție în care consiliul județean ar putea facilita relațiile, prin intermediere, cu sectorul HORECA.

Președintele CJT a ținut să îl asigure pe oaspetele maghiar de disponibilitatea instituției județene în sprijinirea proiectelor culturale, invitând organizațiile civile maghiare să depună cereri de finanțare pe agenda culturală a județului.

Comentarii

comentarii