Acasă Eveniment Seismul din Haiti este cel mai grav dezastru cu care s-a confruntat...

Seismul din Haiti este cel mai grav dezastru cu care s-a confruntat ONU

DISTRIBUIȚI

6.000 de deţinuţi au evadat din închisorile haitiene, după cutremur

Seismul din Haiti, care ar fi provocat moartea a 50.000 de persoane, este cel mai grav dezastru cu care s-a confruntat vreodată ONU, pentru că a distrus structurile locale, a anunţat sâmbătă Biroul de coordonare pentru afaceri umanitare, OCHA), citat de AFP.
"Este un dezastru istoric", a explicat purtătoare de cuvânt a OCHA de la Geneva, Elisabeth Brys. "Nu ne-am confruntat niciodată cu un astfel de dezastru", a adăugat ea, subliniind că, spre deosebire de cazul tsunamiului care a lovit Indonezia în 2004, în Haiti nu mai sunt structuri locale pentru a susţine ajutorul străin.
ONU, care este însărcinată cu coordonarea ajutorului umanitar la faţa locului, a explicat că se confruntă cu o provocare logistică majoră.

 
Circa 6.000 de deţinuţi au evadat din închisorile haitiene, parţial distruse şi lăsate fără supraveghere, după seismul de marţi care a făcut mai multe zeci de mii de morţi, au anunţat surse guvernamentale citate de AFP. Dintre aceştia, 4.000 erau închişi în penitenciarul din capitală, Port-au-Prince, iar mulţi erau condamnaţi la detenţie pe viaţă, au precizat surse.
Jurnalişti AFP au constatat după cutremur că închisoarea din capitală era distrusă parţială şi mai multe persoane nu se mai aflau în ea. Lipsa de securitate este unul dintre principalele subiecte de îngrijorare ale echipelor internaţionale de ajutor umanitar şi ale locuitorilor din Port-au-Prince, victime de furturilor şi jafurilor după seism.

 

Comentarii

comentarii