Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului Timiș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, invită oamenii de afaceri, miercuri, 19 iunie 2024, în sala Nera a Centrului Regional de Afaceri al CCIA Timiș, cu începere de la ora 1000, să participați la seminarul de informare a agenților economici.
Dintre temele în prezentare amintim:
Aspecte privind responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului Timiș prezintă modul de evidență și de raportare a datelor pentru diferite fluxuri de deșeuri: ambalaje și deșeuri de ambalaje, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori, vehicule scoase din uz, evidența cronologică lunară și/sau anuală privind cantitățile de deșeuri generate și/sau gestionate conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 17/2023.
Aplicarea legislației de mediu în domeniul obținerii actelor de reglementare (avize, acorduri, autorizații, vize anuale).
Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Timiș prezintă rolul Gărzii Naționale de Mediu în combaterea poluării apelor.
Seminarul va fi susținut de specialiști din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș și a Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș.
”Vă încurajăm să participați activ și să ridicați întrebări pentru a clarifica eventualele neclarități. Participarea este gratuită, prin transmiterea confirmării de participare aici: https://www.cciat.ro/formular/ index.php?cdx=ds4.”, este mesajul CCIAT.