Acasă Sport Seminar naţional de aikido, la Lugoj

Seminar naţional de aikido, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

aikidoÎn organizarea Clubului Sportiv „Wago-Kan”, condus de sensei Daniel Rogobete (4 dan), timp de trei zile la Lugoj s-a desfășurat un semniar naţional de aikido. Stagiul de pregătire a fost condus de sensei Iulian Perpelici (5 dan), vicepreședinte al Fundaţiei Române de Aikido-Aikikai, organizaţie fondată în anul 1997 și recunoscută de Aikikai Hombu Dojo. La stagiul de pregătire din acest an (cel de-al noulea organizat la Lugoj) au luat parte 70 de sportivi practicanţi de aikido, cu vârste cuprinse între şase ani şi jumătate şi 50 de ani, din Arad, Cluj Napoca, Deva, Hunedoara, Orăştie, Reşiţa, Timişoara şi Lugoj. Aikido este o sinteză a artelor marţiale şi a metodelor de luptă japoneze, care conţine tehnici de autoapărare extrem de eficiente împotriva atacurilor mai multor agresori. Această disciplină sportivă se poate practica la orice vârstă, de copii, femei sau bărbaţi, pentru că nu depinde foarte mult de aptitudinile fizice ale practicantului, ci de înţelegerea, mintea şi spiritul său. Următorul stagiu naţional de pregătire va avea loc la Cluj, fiind susținut de shihan Christian Tissier (Franţa), de 65 de ani, singurul deţinător din lume al centurii negre 8 dan, care nu este japonez.

Comentarii

comentarii