Acasă Actualitate Semnal de alarmă tras de Alin Nica, șeful CJT: ”Trebuie asigurate resursele...

Semnal de alarmă tras de Alin Nica, șeful CJT: ”Trebuie asigurate resursele de apă pentru ca fermierii să nu rămână la mila divinității!”

DISTRIBUIȚI

Vineri 16 iulie 2021, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Timișoara USAMVB T, a avut loc conferința de constituire a grupului de lucru care vizează gestiunea integrată a apei și solului în agricultură.

Gestiune care se va face prin evaluarea  proiectelor actuale, parte componentă a programului național de refacere a infrastructurii de desecare și drenaj, strategia națională de gestiune integrată a apei și solului în agricultură.

Cu acest prilej ministrul agriculturii, Adrian Oros, a semnat un parteneriat cu USAMVB Timișoara de colaborare privind practica atât în unitățile subordonate ministerului, cât și la nivelul ministerului.

Cu acest prilej, prof. univ. dr. Cosmin Popescu, rectorul USAMVB a spus: ”Vom căuta soluții și vom discuta strategii, îi vom asculta pe fermieri despre problemele existente. Ca universitate ne implicăm pentru a găsit soluții legate de agricultură și industrie alimentară și tot ceea ce înseamnă activități conexe, în acest sector strategic și amplu pentru economie. Am demonstrat până acum că știm să venim cu soluții acolo unde am fost solicitați și o facem cu mare deschidere, la fel vom proceda în continuare”.

Prof. univ. dr. Adrian Oros, ministrul agriculturii a spus: ”În această perioadă se negociază Politica Agricolă Comună 2021 -2027, tocmai când am terminat trialogul între Consiliul Miniștrilor Agriculturii, Comisia Europeană și Parlamentul European, care a durat aproape un an. Se schimbă paradigma prin Green Dealul care se vrea. A fost un trialog destul de dificil, fiindcă exista o diferență foarte mare între viziunea miniștrilor agriculturii și a membrilor din Parlamentul European. În urmă cu două săptămâni am ajuns la un acord de compromis în ceea ce privește Green Deal și sperăm să apară și cele trei regulamente astfel, ca fiecare stat să își finalizeze planul național al strategiilor. 21,56 miliarde de euro vor veni către agricultura românească în următorii șapte ani pentru a acoperi toate nevoile.”

Adrian Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a spus:  ”Astăzi vorbim de Programul național de refacere a infrastructurii de desecare și irigații ca practică a Strategiei naționale de management al apei în agricultură. Trebuie asigurate resursele de apă pentru ca fermierii să nu rămână la mila divinității, care poate să dea sau să nu dea ploaie atunci când e nevoie. Zonele care sunt supuse secetei trebuie irigate și acolo trebuie stocate resurse de ape necesare recoltelor.

Cu toate acestea, datele arată că agricultura din Timiș este una performantă, dar este insuficient la nivel național, dacă ai o balanță agroalimentară negativă și exporți materie primă (grâu porumb etc) și imporți bunuri procesate la prețuri mult mai mari. În aceste condiții este obligatoriu să trecem la alt nivel, adică să procesăm mult mai mult, să trecem la etapa construirii de fabrici, fiindcă  exportăm grâu și importăm macaroane – de ce să nu le facem aici? Avem tradiție. Atunci valoarea adăugată a produselor din agricultură va fi mult mai mare iar economia locală se ava dezvolta mai bine.

Pentru a toate astea să meargă și mai bine trebuie să vedem cum rezolvăm problema apei, gestionarea apei în agricultură. De aceea CJT lansează invitația Clubului Fermierilor Români de a face parte din Consiliul de Strategie și Consiliere Economică pe care l-am înființat anul acesta, tocmai pentru a pune bazele Strategiei de dezvoltare economică și socială a județului Timiș.

Comentarii

comentarii