Acasă Actualitate Semnal de alarmă tras de la Timișoara! Resursa de apă în România...

Semnal de alarmă tras de la Timișoara! Resursa de apă în România e sub jumătate din media europeană

DISTRIBUIȚI

Miercuri 4 octombrie, în prezența specialiștilor în ape din Germania, a debutat la în sala Auditoriu a Universității Politehnica Timișoara, conferința internațională Aqua Circular 2023. Ampla manifestare științifică este organizată de Aquatim, împreună cu Fundația Aquademica și Asociația Română a Apei, în parteneriat cu Departamentul Apă Uzată din München, Universitatea Politehnica Timișoara, Business Development Group, Aquatica Experience, Asociația Patronală a Apei, Water Europe, AquaSpice și Rotary International District nr. 2241 – Romania și Republica Moldova.

Sesiunile conferinței internaționale se desfășoară la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara.

Cu acest prilej, în cuvântul de deschidere, conf.univ.dr. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim și președintele Asociației Române a Apei, a vorbit despre provocările extraordinare din domeniul apei și necesitatea de a se veni și cu soluții eficiente.

“Domeniul apei este într-o dezvoltare continuă și puternică. Sunt provocările extraordinare date de aceste schimbări climatice care uneori ne dau dureri de cap, dar dacă știm să găsim soluții putem trece peste ele.

Este vorba de ploile abundente care forțează limitele sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, este vorba de schimbările demografice, când foarte mulți oameni se mută la oraș, iar orașele sigilează cu betoanele blocurilor circulația apei în natură care nu se mai desfășoară în mod firesc. Există o creștere puternică a numărului de poluanți care agresează sistemele de apă și canalizare, datorită tehnologiilor tot mai diverse și în expansiune.

Acestea sunt câteva provocări, dar avem la îndemână și instrumente.

Suntem într-un proces de implementare a digitalizării, iar în domeniul apei este foarte mult de lucru în această direcție, cu acțiuni specifice  nu cu soluții general valabile pe care să le aduci din afară și să le aplici aici la noi”, a spus Vlaicu.

De asemenea, Vlaicu a tras și un semnal de alarmă cu privire la faptul că țara noastră stă foarte prost cu resursele de apă!

Vlaicu a adăugat: “Poate se crede că în România există apă suficientă, dar din păcate nu este așa.

Resursa de apă e sub jumătate din media europeană, care este de 4000 m3. În România este undeva la 2000 de m³.

Așadar sunt suficient de motive pentru a ne apleca mai cu atenție asupra acestui domeniu să-l dezvoltăm și să găsim soluții și să le aplicăm în principiile economiei circulare. Acolo unde banii circulă și lucrurile funcționează bine.

Haideți ca în aceste zile principiile economiei circulare care înseamnă cerc circularitate să venim cu soluții, să facem ca banii să circule, ideile să circule și toată lumea să se regăsească în nodurile din rețea.

Din păcate în România nodurile de rețea de multe ori nu sunt funcționale.

Trebuie să lucrăm pe unele segmente pentru ca avizele să vină mai repede, investițiile să circule mai rapid, iar zona de cercetare să fie mai aplicată, iar universitățile să se implice mai mult pe acest domeniu în cercetare”, a spus Ilie Vlaicu.

Asociația Română a Apei și-a propus să fie jucător puternic în acest domeniu și are toate datele necesare.

Vlaicu a concluzionat: “În aceste zile prin prezentările pe care le veți avea să veniți cu soluții la toate aceste provocări din domeniul apei.

Ideile dumneavoastră nu trebuie să fie aliniate ta trendul general, ci pot să fie cât mai năstrușnice. Este cazul să puneți pe masă cele mai provocătoare soluții pe care ați vrea să le aplicăm în domeniul apei pentru a funcționa mai bine.

Și să nu uităm că Uniunea Europeană vine cu directive care trebuie să le aplicăm și bineînțeles că aduce și unele constrângeri și penalități, dar în același timp timp și cu oportunități dacă știm să le folosim. Așadar trebuie să transformăm provocările în oportunități. Haideți să fim în partea câștigătoare a acestui domeniu și nu în zona celor care pierd”.

Pentru asta, sprijin puternic vine prin Aquademica și de la compania de apă și canalizare din Munchen care aduce reguli și proceduri clare să ajute sistemul de apă din România să meargă mai bine.

Evenimentul Aqua Circular 2023 se concentrează pe sustenabilitatea sistemelor de apă, astfel că subiectele prezentate, discursurile și atelierele de lucru vor oferi o perspectivă asupra cercetărilor și a experienței în economia circulară în sectorul apei și în implementarea strategiilor Nexus.

Conferința dezbate exemple de bune practici și va sublinia importanța parteneriatelor instituționale în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, urmând ca în ultima zi să fie prezentate concluzii pe baza cărora se vor stabili câteva linii directoare de acțiuni pe termen scurt, mediu și lung.

Principiile economiei circulare oferă posibilitatea de a „valoriza” apa ca serviciu oferit populației, pentru producerea de energie, drept furnizor de nutrienți și materii prime, dar și ca sursă pentru recreere și pentru  sănătate.

Aqua Circular 2023 reunește specialiști din diferite sectoare: apă, energie, alimentație, agricultură, „health & wellness”, pentru a face schimb de experiență și pentru a găsi soluții inovatoare la provocările actuale. Evenimentul își propune, de asemenea, să ofere un cadru de conștientizare, de comunicare și de colaborare între reprezentanții mai multor instituții și anume: operatori de apă, universități, administrații publice și mediul privat.

Comentarii

comentarii