Acasă Politica Senatorul de Timiş, Nicu Fălcoi, o va întreba pe ministrul Dan, în...

Senatorul de Timiş, Nicu Fălcoi, o va întreba pe ministrul Dan, în parlament, dacă “MAI face poliţie politică”

DISTRIBUIȚI

PSD stă sub simbolul dominoului. Aşa crede senatorul de Timiş Nicu Fălcoi (USR), care remarcă faptul că în loc să se limpezească neclaritățile referitoare la responsabilitățile și vinovățiile autorităților legate de reprimarea protestului din 10 august, acestea se adâncesc. Iar după declaraţiile Gabrielei Firea, în urma întârlnirii PSD de pe malul mării, au apărut, în opinia sa, elemente noi, care încurcă şi mai mult iţele: dosarul cu SMS-uri și WhatsApp-uri – ”convorbiri particulare între doamna prefect și un domn secretar de stat”, ”discuții personale dintre doamna prefect și domni din Ministerul de Interne, discuții despre proteste”.

“În audierea ministrului de Interne din Comisia de apărare (cea la care va trebui să se prezinte, chiar dacă săptămâna trecută a făcut tot posibilul ca să se fofileze!) voi încerca să aflu de la Carmen Dan și dacă MAI face cumva poliție politică și dac-a fost vorba despre redarea unor convorbiri private sau a unora purtate în interes de serviciu, în interiorul unor instituții publice. Și – dac-a fost vorba cumva despre niște convorbiri private – prin ce metode au fost ele obținute?”, scrie senatorul timişean Nicu Fălcoi, pe padina sa de facebook.

Pe de altă parte, parlamentarul USR de Timiş afirmă că Liviu Dragnea continuă să forțeze trecerea mai multor OUG-uri, una dintre ele, sub pretextul c-ar “anula efectele protocoalelor”, care ar șterge cu buretele zeci de dosare incomode pentru mulți dintre reprezentanții la vârf și pentru baronetul din teritoriu al PSD.

Astfel, pentru Dragnea, “subientul important e-acela pentru care (…) i-a trasat deja ordine tovarășei Dăncilă, căreia i-a dat chiar și-un ‘termen rezonabil’ de rezolvare a problemei ‘celor care suferă de pe urma instrumentării unor dosare folosind niște proceduri ilegale’. Printr-un troc politic meschin, Dragnea pare să-i cedeze lui Tăriceanu o viitoare candidatură la prezidențiale, în schimbul susținerii OUG-ului/OUG-urilor care-ar urma să rezolve problemele tuturor celor care-au nevoie de amnistie. OUG/OUG-uri care, dacă vor fi adoptate, ne vor preda cu totul, în An Centenar, acestui grup infracțional organizat – o rețea de corupți ce vor avea tupeul să ne privească încă și mai de sus, încă și mai arogant, după ce se vor fi ‘spălat’ cu totul de trecut”, spune Nicu Fălcoi.

Este un dar otrăvit pe care Dragnea i-l face lui Tăriceanu, iar acesta este riscul major “la care haita de penali, corupți și oportuniști politici adunați sub umbrela coaliției PSD-ALDE expun România: acela ca prin efectul legilor pe care și le doresc cu-atâta ardoare să ne-arunce afară din Europa”, afirmă USR-istul timişean.

Comentarii

comentarii