Acasă Actualitate Senatul UVVG salută numirea conf. univ. dr. Cătălin Baba în funcţia de...

Senatul UVVG salută numirea conf. univ. dr. Cătălin Baba în funcţia de ministru al Educaţiei

DISTRIBUIȚI

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a declarat în data de 9.02.2012 că Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” salută numirea conf. univ. dr. Cătălin Baba în funcţia de ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Ministrul Cătălin Baba a vizitat (în data de 1.10.2011), în preajma deschiderii anului universitar 2011-2012, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”. În cadrul vizitei, domnia sa a apreciat atât baza materială şi de cercetare, cât şi realizările ştiinţifice ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Conf. univ. dr. Cătălin Baba, la acea dată secretar de stat în MECTS, a vizitat Institutul pentru Ştiinţele Vieţii, care cuprinde Centrul de Microscopie Electronică „George Emil Palade”, Centrul de Cercetări Farmacognostice; Laboratorul de Cromatografie Lichidă; Laboratorul de Cromatografie Solidă şi Laboratorul de Fitochimie, realizate cu o investiţie de peste 12 milioane de euro, care, în conformitate cu prevederile Legii nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale, desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică de performanţă.  Ministrul Cătălin Baba a vizitat şi amfiteatre, săli de curs şi seminarii, dar şi noile investiţii ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, precum „Aula Magna Universitaria”, care face parte din complexul de clădiri situate în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”. Având o capacitate de 400 de locuri, „Aula Magna Universitaria” este dotată cu un sistem de videoconferinţă şi beneficiază de un sistem de telemedicină, cu tehnologie de proiecţie holografică 3D, integrat cu soluţia de videoproiecţie şi sonorizare. Astfel, blocul operator al universităţii poate transmite atât în timp real, cât şi prin înregistrări şi prelucrări ulterioare, intervenţiile chirurgicale, dar şi lucrări practice, studenţii putând participa într-o manieră inedită la operaţii. La sfârşitul vizitei din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, conf. univ. dr. Cătălin Baba, secretar de stat în Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS) s-a arătat plăcut impresionat de dotările şi cercetarea ştiinţifică realizate la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. „Mi-a făcut o deosebită plăcere să vizitez una dintre cele mai bune universităţi private din România, care se distinge prin investiţiile făcute în infrastructura de cercetare. O universitate care are rezultate, brevete şi care, dacă va continua pe acest drum, va reprezenta un pol de dezvoltare intelectuală şi ştiinţifică pentru această parte a României”, a declarat actualul ministru Cătălin Baba, cu ocazia vizitei făcute la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.  În semn de apreciere faţă de participarea efectivă la dezvoltarea învăţământului superior din România, Senatul Universităţii i-a acordat d-lui conf. univ. dr. Cătălin Baba „Diploma de Excelenţă” şi „Placheta de Aur” a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.  Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest Vasile Goldiş, a declarat: „Folosim acest prilej pentru a face un apel de iniţiere a unei analize, a modului de evaluare a învăţământului universitar privat, realizat anul trecut, unde toate universităţile private au fost clasificate, pe nedrept, în categoria C, universităţi centrate pe educaţie. În opinia noastră, evaluarea programelor de studii şi ierarhizarea lor s-a realizat pe baza unor standarde necunoscute până în prezent de către conducerile universităţilor şi cadrelor didactice. Ne exprimăm convingerea că noua evaluare, care a demarat pe data de 9.01.2012, va avea o altă viziune asupra învăţământului privat din România şi, în special, a celui de la universitatea noastră. Adresăm rugămintea noului ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, conf. univ. dr. Cătălin Baba, ca echipele care vor lucra la aceste evaluări să dea dovadă de transparenţă şi obiectivitate. În numele Senatului Universitar, îi doresc mult succes în activitate d-lui ministru Cătălin Baba, adresându-i invitaţia de a vizita din nou Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
 

Comentarii

comentarii