Acasă Eveniment Seră plină cu cannabis descoperită în curtea unui polițist de la Rutieră

Seră plină cu cannabis descoperită în curtea unui polițist de la Rutieră

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au efectuat, vineri dimineața, trei percheziții domiciliare, pe raza municipiului Arad, la persoane bănuite de distrugerea unui autoturism prin incendiere și contrabandă.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale într-un dosar penal privind distrugerea prin incendiere a unui autoturism, comisă pe raza municipiului Arad, la data de 17/18 octombrie 2019, au fost identificați patru bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani, din Arad, bănuiți de comiterea faptei.

”Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 18 octombrie 2019, cei patru s-ar fi întâlnit la locuința unuia dintre bărbați, de 43 de ani, din Arad, care ar fi avut un conflict cu o rudă a proprietarului autoturismului, iar în scopul comiterii faptei unul dintre bărbați i-ar fi transportat pe ceilalți trei cu autoturismul personal de la domiciliul celui de 43 de ani până în parcarea unui centru comercial. De aici, trei dinte aceștia s-ar fi deplasat cu alt autoturism, până la locația unde s-ar fi aflat autoturismul persoanei vătămate, unde l-ar fi incendiat prin folosirea de substanțe inflamabile, după care ar fi părăsit zona, întorcându-se la centrul comercial, de unde ar fi fost preluați de bărbatul care i-ar fi transportat în primă fază.

În urma perchezițiilor efectuate, până la acest moment, polițiștii au descoperit la locuința unuia dintre bărbați, de 35 de ani, cantitatea de 5860 fire de țigarete fără timbru legal, susceptibile a proveni din contrabandă, o pereche de cătușe, un dispozitiv de monitorizare, plăcuțe cu numere de înmatriculare, iar într-o grădină comună cu altă locuință, într-o seră tip solar, au fost descoperite 31 de tulpini de plante cannabis cultivate”, se precizează într-un comunicat al IPJ Arad.

Conform specialarad.ro, perchezițiile au fost făcute la domiciliile lui Cosmin Pană (agent șef la Poliția Rutieră) și Iosif Rașca. la Cosmin Pană acasă, în curtea comună pe care acesta o are cu socrul său, polițiștii au găsit o seră plină cu cannabis și țigări netimbrate.

UPDATE:

”În cursul zilei de 10.07.2020, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, polițiști din cadrul IPJ Arad – Serviciul Investigații Criminale și lucrători din cadrul Direcției pentru Operațiuni Speciale și S.A.S au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza municipiului Arad.

În urma activităților desfășurate s-au descoperit țigarete fără timbru fiscal și plante de cannabis.

Cu privire la plantele de cannabis descoperite, a fost sesizat DIICOT – Biroul Teritorial Arad, conform dispozițiilor legale referitoare la competența organelor de urmărire penală.

Dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în care s-au efectuat perchezițiile are ca obiect săvârșirea de către patru persoane a infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 4 C. pen. (în diferite forme de participație), faptă comisă în data de 18.10.2019 (incendiere autoturism).

În data de 10.07.2020 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cele patru persoane, care au dobândit astfel calitatea de suspect.

După audierea în această calitate, va fi analizată oportunitatea luării unor măsuri preventive față de cei patru suspecți, respectiv a sesizării Judecătoriei Arad cu propunere de luare a unor măsuri preventive,” se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Comentarii

comentarii