Acasă Economic Sere de 60 de milioane de euro, construite de olandezi

Sere de 60 de milioane de euro, construite de olandezi

DISTRIBUIȚI

sereUn mare consorţiu olandez a început construirea unei plantaţii de legume de peste 25 de hectare, în comuna timişeană Tomnatic, unde vor putea lucra 300 de oameni, încă din acest an.

Investiţia de 60 de milioane de euro este cea mai mare a unor oameni de afaceri olandezi în vestul ţării şi presupune un concept complex, de la însămânţat până la recoltat, ambalat şi distribuirea produsului finit. ”O jumătate din sere vor funcţiona în regim de lumină naturală, iar jumătate pe lumină artificială. Am înţeles că o bună parte din cele 60 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru forţa de muncă”, a declarat vineri, primarul comunei, Vasiu Stoian, într-o conferinţă de presă. Potrivit edilului liberal, olandezii sunt interesaţi să construiască o plantaţie mult mai mare de legume în zonă, respectiv, şi în localităţile Lovrin, Jimbolia şi Sânnicolau Mare, dar acolo situaţia juridică a terenurilor nu este clară. ”Ei sunt legaţi şi de partea de infrastructură, de canalizare, pentru deversarea apelor uzate, dar şi de apele geotermale. În celelalte trei localităţi sunt probleme cu proprietarii care au terenuri pe unde trece filonul de ape geotermale şi doar la Tomnatic situaţia funciară este clară. De aceea, noi suntem primii beneficiari ai investiţiei, urmând ca din 2014 să putem culege prima recoltă”, a adăugat Stoian. La un an de la câştigarea mandatului de primar al localităţii, edilul spune că a început şi plantarea a 20 de hectare cu salcâmi, ceea ce le va fi de ajutor apicultorilor, investiţia urmând să fie finalizată în acest an. Tomnatic a fost întotdeauna una dintre cele mai bogate comune bănăţene, în urmă cu 250 de ani aici aşezându-se primii colonişti francezi şi germani. În 1772, la Tomnatic au fost adusă populaţie din zona Alsacia-Lorena, în majoritate francezi, dar şi din Luxemburg, din regiunea Baden sau Bavaria. O bună perioadă, Tomnatic era cunoscut ca fiind cel mai mare sat ‘francez’ din Banat, dovadă fiind numeroasele nume de familii franţuzeşti. După deportarea în Bărăgan, cei reveniţi în satul natal şi-au reluat preocupările agricole, dezvoltând o adevărată pepinieră de legume, dar şi podgorii şi livezi. După instalarea comunismului, agricultura s-a profilat pe legumicultura pe scară largă, iar Tomnatic a devenit cel mai mare centru de producţie de boia de ardei din Banat.

Comentarii

comentarii