Acasă Actualitate „Serenada de rămas bun” la Spitalul Județean Timișoara: Absolvenții UMF și-au luat...

„Serenada de rămas bun” la Spitalul Județean Timișoara: Absolvenții UMF și-au luat rămas-bun prin cântec și flori

DISTRIBUIȚI

Zi plină de emoție la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, joi, 15 mai. Studenții din anii terminali ai Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” au adus un omagiu simbolic cadrelor medicale care le-au fost mentori, în cadrul tradiționalei „Serenade de rămas bun”.

Cu ochii plini de lumină și recunoștință, viitorii medici au cântat pentru profesorii și colegii alături de care au trăit anii de formare profesională – ani de efort, dar și de prietenie și împlinire. Curtea spitalului s-a umplut de culoare, flori, baloane și aplauze, într-o atmosferă festivă care a emoționat întreaga comunitate medicală.

„Aceasta nu este doar o despărțire, ci începutul unei noi etape: cariera lor ca medici dedicați, sensibili și încărcați de umanitate. Le mulțumim pentru această emoție extraordinară, pentru energia transmisă și pentru amintirea că medicina înseamnă, înainte de toate, suflet”, a transmis Spitalul Județean Timișoara într-un mesaj adresat absolvenților.

Momentul artistic, devenit deja o tradiție în comunitatea medicală timișoreană, simbolizează trecerea de la statutul de student la cel de profesionist, într-un mod cald, uman și profund.

Comentarii

comentarii